Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

îngrijorare, vreau să mă mut în ziua de mâine...

carte: timpul, devoratorul de umbre

1 min lectură·
Mediu
doamne, am trupul fragil
suferința îmi cade printre degete
oprindu-se undeva între frică și sentiment
în mine se declanșează o neliniște
simt nevoia să vorbesc cu cineva
s-ar putea să fie doar o iluzie
până mai ieri aveam un fel de bucurie
și înțelegeam toate lucrurile îmi
abandonasem și singurătatea și
nu-mi păsa de nimic...
înnoptam sub umărul cerului și făceam dragoste
până când noaptea intra peste zi și mușca din mine
ca dintr-o felie uriașă de pâine
abia acum îmi dau seama că sunt trist
și că între mine și partea cealaltă
există o barieră un gol prin care
nimeni nu va mai trece o vreme
am nevoie de un crez și de
o infinitate de lucruri ca
să-mi pot argumenta existența
vreau să mă mut în ziua de mâine
fără nici-un bagaj
dar mi-e teamă
simt o răceală în oase
nu știu dacă sunt abandonat
în propria-mi umbră sau
e doar o renovare ori
o preschimbare de trup
în care
îmi voi așeza amintirile
și câteva lucruri
la sfârșit îl voi aștepta pe Dumnezeu
ca să-mi binecuvânteze noua casă
063.779
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
181
Citire
1 min
Versuri
33
Actualizat

Cum sa citezi

Teodor Dume. “îngrijorare, vreau să mă mut în ziua de mâine....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/poezie/13911786/ingrijorare-vreau-sa-ma-mut-in-ziua-de-maine

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
frumoase versurile, cuminti, un text ce nu iese in evidenta, dar e placut citirii si se incadreaza in stilul caracteristic. Versurile 2 si 3 mi-au ramas in memorie.
LIM.
0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
mulțumesc LIM,
e încă un pas înspre capătul drumului...

te mai aștept

cu prietenie,
teodor dume,
0
Teo, uneori simțim nevoia de a comunica, dar nu vrem să recunoaștem. E mai ușor să ne ascundem în spatele tăcerilor și să ne amăgim cu mutarea într-o altă zi.
Mi-a plăcut \"îngrijorarea\" ta. Sunt zile în care și eu simt la fel.

Cu prietenie, maria
0
@victor-pelivanovVPvictor pelivanov
in mine se declanseaza o neliniste, mi se pare foarte nepoetic; si mai aveti si altele; iertare ca va spun
0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
maria,
da, sunt zile și zile. în unele vtrm să locuim veșnic iar în altele...

mulțumesc pentru trecere și semn.

cu sinceritate,
teodor dume,
0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
domnule victor.
mulțumesc pentru trecere și atenționare.
o să mai trec prin text.

vă mai aștept

multă stimă,
teodor dume,
0