nimic important

nu e vorba de singurătate. ci de solitudine. e o mare diferență. una e stupid de moartă. iar alta debil de vie. una aude doar frigul. ce ne acoperă noaptea. iar alta muzica dansînd. goală. în podul acela cu jucării uitate. una e însăși neputința. alta poate totul. sunt două feluri de cancer. iar vestea bună e că solitudinea. e cancerul nostru benign. un fel de ospiciu cu picioarele pe pămînt. care latră la lună...
există boli de neînțeles. vești implacabil funebre. și vești incredibil de vii. despre care poți liniștit. să urlii la lună. luna înțelege totul. ea nu e bătută în cap. ea vine la vorbitor. plină de sine sau mușcată de lupi. ea știe dinainte. cît ești de întreg sau de rupt. luna e drăgăstoasă. luna e dragostea care întregește și rupe.

și tot ce trăim i-o minune. în care bucuria se hrănește. cu frumusețea noastră. de cancer
îndrăgostit.

mi-a plăcut. poezia abundă de imagini foarte diversificate fără a deveni supraaglomerată. ba dimpotrivă, mă surprinde simplitatea și fluența limbajului, precum și firescul cu care se trece de la o idee la alta. cel mai mult m-a impresionat versul \"acest un pian care crește în oameni\". rezumă perfect ideea de solitudine amplificată până la gradul în care depășește eul și invadează întregul univers.

am mai remarcat și alte imagini interesante ca \"ne prefacem în umbre\", \"să dansez goală în pod printre jucăriile vechi\" și \"să înnoptez într-o aripă oricât de fragilă\".

nu mi-a placut acest text
pentru ca limbajul este banal,
imaginile comune
discursul previzibil
subtire, patetic.

Ba da, e poezie aici, cel putin doua versuri apasa violent pedala sensibilitatii:

\"acest un pian care crește în oameni.\", o intarire, o punctare, acest un pian.


\"pot să dansez goală în pod printre jucăriile vechi a generații întregi de copii\".


as fi preferat insa o trecere dincolo de frig, intuneric, o incercare de (auto)definire a lor.

George, ai dat o nouă perspectivă textului meu. îți mulțumesc mult.

Ștefan, pianul acela există cu adevărat. atât aveam să precizez. îți mulțumesc pentru citire.

Dorin, ca să continui în stilul clișeistic, gusturile nu se discută. pe de altă parte nu te contrazic prea vehement. pentru că m-am lăsat dusă de valul locurilor comune. nu cred însă că trebuie să săpăm gropi și să îngropăm tot întunericul din lume, cum fac câinii cu oasele, ca să-l găsim noi mai târziu când avem chef să fim patetici și din cale afară de sentimentali. nu? nu-i bai. te mai aștept.

Medeea, m-ai prins și tu...m-am complăcut și am rămas previzibilă. îți mulțumesc mult.

parcă finalul intoarce in sine mesajul textului...ca o *chintesenta* ce ma indeamna sa spun: \"întunericul\"... \"frigul\" si \"singurătatea\" sunt *doar* *neiubire*...ca si \"înțelegerea\" iubirii!...Ioana, te citesc si ma ingrozeste dansul cuvantului...\"printre jucăriile vechi a generații întregi de copii\"...oare pana unde?...

pentru început, e prima oară când te citesc!
textul are substanță și nu pot decât să-ți spun că nimeni nu suportă singuratatea.E un subiect de creație,un motiv de multe secole.Diferă. Mi-a plăcut așezarea textului, maidanezul portocaliu parcă nu-și are locul decât în textul,sintagma atinsă de tine.

\"pot să dansez goală în pod printre jucăriile vechi a generații întregi de copii\" nu știu dacă ai spus că dansezi goală doar ca să șochezi, dar eu inițial am făcut corelație cu faptul că te naști gol, și ai pomenit și de jucării.După citirea a altor texte de ale tale observ că stilul acesta predomină.
Sincer, îți recomand(Dar nu neaparat să ții cont de părerea mea.Cine sunt eu?), să continui ceea ce faci.

Am citit cu plăcere!

Cu respect,
Alex C

cu tot respectul,
mi se pare un text slab, care nu se sustine prin putinele tresariri pe care le subliniaza deea, avand un limbaj si niste imagini mult prea banale, puerile chiar pe alocuri, alunecand foarte usor in clisee si patetism.

Cat despre sfarsit, Albert Camus spunea: \"N-ai scrie atata despre singuratate, daca ai stii sa scoti tot ce se poate din ea.\"

Alex, îți ascult din cu tot sufletul recomandarea și continui. Mulțumesc.

Gabriela, draga mea, și eu te citesc. S-ar putea să ai dreptate, nu știu, pentru că atunci când iubești se întâmplă ca orice lucru banal, cum ar fi stelele și luna, de ex, să ți se pară deosebite, speciale, numai pt tine. Deci, e o poezie de dragoste și dor :) banală și desuetă, dar asta e.

Aș vrea să știi că singurătatea nu e pentru mine o sintagmă, ci e reală și că nu vreau să scot absolut nimic din ea. În rest, de acord cu tine din punctul de vedere în care te găsești. Mulțumesc.

Ioana, ai dreptate, cand iubesti fiecare maruntis legat de al tau dor ti se pare de pus in rama... dar hai sa nu cadem in capcana asta si sa ne lasam numai inima purtata de val nu si degetele pe tastatura... Iti scriu asta pentru ca te-am mai citit, ti-am lasat un comm si la cealalta poezie pe care o ai la recomandate care este superba! Deci stiu ca se poate! Asa ca e pacat sa scriem chiar tot ce ne vine, nu?

PS - daca ma citesti, poti lasa un semn sa stiu c-ai fost pe-acolo, nu? :)

poopa gabisa

,,pot să fac lucruri incredibile să construiesc o casă în rai să mut în ea dorința ta de zbor și chiar zborul însuși\'\'....imi place acest vers nu numai acesta de fapt toata poezia....m-am ,,indragostit de ea\'\'

jucăriile vechi ALE, nu A - generațiilor

singuratatea e o iluzie dar mai puternica cu cat credem in existenta ei. mi-a placut ideea de reantoarcere la inocenta prin iubire.
\"să înnoptez într-o aripă oricât de fragilă
pot să te iau în mine ca într-un montagne russe incandescent până când redevii copil sau pasăre\" e acolo un amtidot :) si tot acolo gasim si in viata de zi cu zi numai sa reusim sa privim pe dupa umbre.. intunericul exista numai atunci cand inchidem ochii sufletului... dar exista totdeauna lumina.

Mi-a placut :
\"se chircesc clipele sub absențe\"
Mi se pare ca aici exprimi, de fapt, esenta singuratatii.