poem despre timp scris cu sânge...

da, ioana,
ai punctat, doar în câteva cuvinte, formula existenței noastre

*ceas lichefiat...

venele curg
secunde vii...*

surprinzător de frumos!

felicitări, ție și
mulțumiri, domnului călin sămărghițan, pentru recomandare.

cu sinceritate,
teodor dume,

călin, tu ai cumva...febră?...stau și mă-ntreb!...mulțumesc mult!...
teodor, minunat tic-tac!...

doar un comentariu interesant al unei picturi. o reactie de vizitator de muzeu, ce-i drept, sensibil la arta.

intreb acum, fara sa vreau sa satrnesc polemici cu privire la ce e inspiratia si cum se starneste ea cand vine dinspre un produs cultural (in acest caz o pictura), nu-i asa ca fara acel tablou lumea ar fi fost mai saraca cu acest text?

nu ironizez, desi realizez ca intrebarea mea nu poate ramane decat retorica, in masura in care orice text poate fi o simpla nota de subsol la un altul, spus in cuvinte sau nu.

tranșant, fluid, cursiv, sângele și timpul pe axa de rotație, impresionantă imagine,
cu drag ,L

De fapt e doar o combinație între \"persistența memoriei\" și \"copil geopolitic privind nașterea omului\"

intre o contemplare fara nici o febrilitate si o febra a contemplarii - ce o fi mai rau?
ioana, asta e stilul tau, contemplativ, eu critic doar ochiul critic

asa ar face si originalul

domnule C.S. faceti totul la rece si va vom privi cu caldura

Poate că Dali ar fi fost încântat de ce a scris Ioana Matei. Poate că și este. Uneori ești înconjurat de urâțenia lumii și chiar a oamenilor din ea, și ceva suprarealist nu strică. Dimpotrivă, te remontează, ca să-ți dovedească, o dată în plus, că salvarea, cel puțin temporară, vine din artă. Din capacitatea de a surprinde esențe ale unor simțiri profund personale, cu o severă economie de mijloace literare, așa cum face Ioana Matei mai mereu, ceea ce nu dovedește decât o mare sensibilitate artistică dar și discernământ literar. Deoarece ea se păstrează întotdeauna pe un tărâm artistic pe care îl sesizezi dincolo de expresie.

Cuvintele la ea nu sunt nici măcar semne, ci sunt ecouri. Nu sunt jaloane ale rațiunii, ci sunt însăși adierea ei. De aceea reușește, de cele mai multe ori cu fină măiestrie, să redea ceea ce nu se poate rosti. Poezia ei este mai mult intuitivă, decât denotativă. Ea nu \"arată\" niciodată, ci, mai curând, insinuează, iar aceasta e o calitate pe care o ai sau nu, căci greu ți-o impropriezi dacă nu o posezi. Versurile ei niciodată nu obstrucționează, dar nici nu stimulează imaginația, ci o hrănește de-a dreptul, cu subtile găselnițe. Nu știu de ce ține asta. Sau știu, dar nu e locul să o spun aici.

Ioana Matei accede spre esențe, așadar. Ascultați: \"atinge-mă!/ n-am nicio parte!...\" (Discurs intangibil). Sau, în O pasăre pe gard: \"cu ochiul închis/ încă/ o mai doare/ iubirea...\" Sau: \"în ochii lui coboară o poveste/ și ea tresare fără contur...\" (fragment! din Fascinație). Știm bine, de cele mai multe ori poezia ei nu depășește mai mult de trei patru versuri, dar numai așa poți să scrii atunci când te apropii cu adevărat de înțelesurile lucrurilor, când frizezi legăturile intime moleculare, pe spații infime, dintre sensuri. Ea nu scrie despre procese poetice, ci scrie despre sinapsele care transmit acele procese. Nu despre delicatețuri concrete, ci despre savori desprinse.

Poezia ei minimalistă e unică pe site și nimeni nu prea are curajul să se apropie critic de ea. Nimeni nu scrie ca ea, iar originalitatea ei nu poate fi copiată, oricât te-ai strădui. Patentul nu-i poate fi subtilizat, căci ai impresia că se destramă imediat cum l-ai atinge. Nu-ți rămâne decât să-l privești și să te pierzi, nu în comentariu, ci în aroma pe care o simți răpindu-te de la fața lumii, de care ea însăși e prima care fuge.

scuze ca revin si cu tot respectul pentru dreptul fiecaruia la un propriu sistem axiologic in materi estetica, dar propun o provocare oricui e dispus sa i dea curs.

si anume sa scriem esentializand in aceasta maniera. caci personal cred ca este vorba de maniera, necontinuarea sensurilor din aceste texte ale acestei autoare putand fi interpretata si ca lipsa de aparatura poetica si poietica pentru dezvoltarea lor in discursuri altfel.

nu cantitatea da calitatea, asta stiu prea bine. ce spun este ca e o capcana sa confundam putinul cu esentalizarea. asta in genere, nu acuz ca ar fi vorba de asa ceva aici.

asadar provoc nu la un atelier de recomandate, ci la a scrie in maniera aceasta. pe care nu o consider stil sau monopol al ioanei matei, cu toata admiratia pentru cum se indreapta catre texte reduse la un simplu cuvand sau chiar sublimul tacerii.

asa vedem si cat de originala este maniera, sub rezerva ca nu originalitatea e criteriul estetic ultim. pentru o opinie interesanta pe tema asta, imi permit sa trimit nu la esentialisti, ci la gombrowicz, in jurnalul sau.

si nu ironizez deloc.

nu e prima data cand incerc sa atrag atentia cuiva ca avem nevoie de o plusvaloare.
nu sunt numai eu cea care sustine asta.
de ce nu i-ati facut o preafrumoasa recenzie atunci, la poemele la care va referiti?
orice copie dupa original care nu aduce nimic in plus e un kitch
doar procesul de punere pe piata e de vina


oricum e greu sa ajungi la revelatia esentei fulgurante, asa ar spune si ioana, peste care a cazut avalansa com dvs cu greutate

well, cred că există mai multă poezie în titlu decât în conținut. Primele două versuri sunt mesaje clare a celor două tablouri ale lui Dali, pe care le-am enumerat mai sus. Deci, primele două versuri pot fi ușor înlocuite cu tablourile.

Al treilea vers vine de la sine.

Eu aș dezvolta idea, ca să fie mai apropiată de suprarealism, something original!!!

Mădălina, sună foarte ok ceea ce zici tu. Pe pagina engleză a agoniei găsești destule texte scrise ca un omagiu lui Dali (am și eu câteva și Romulus, Willy și alții). În plus, pe pagina engleză nu e discutat doar Dali, dar și alții.

Însă, dau dreptate și lui Veronica în cele spuse mai sus.

marius, nu faceam decat sa spun altfel ce zice si veronica.

si anume ca nu consider ca suntem in prezenta unei poezii a esentializarii, ci in prezenta in genere a unor texte reductioniste, bazate pe asa zisa putere a scurtimii, dar care se opreste la tatonari stangace ale poeticului.

cat despre acest text al aceleiasi autoare, el este o simpla adnotare, fara valente autonome ca text.

deci pentru voce, da, si plusvaloare.

bucuria este de partea mea... ti-am simtit versul de o buna bucata de vreme si nu m-am inselat! inspiratie si bucurie... in rest le avem pe toate! o zi buna dinspre Dublin!

Doamna Mădălina Nica, bineînțeles că \"nu originalitatea e criteriul estetic ultim\" și vă rog să remarcați că nu am spus \"monopol\". Eu sunt fascinat când găsesc originalitatea fiecărui autor și îmi pare rău că timpul și, de cele mai miulte ori, dispoziția nu-mi permit a o releva la fiecare în parte, acolo unde există. Și există, din fericire, în foarte multe locuri pe acest site. Provocarea dumneavoastră, vis-a-vis de acest text, mi se pare interesantă și chiar aș fi curios de rezultate.

Stimată Veronica Văleanu, îmi place mult întrebarea pe care mi-o puneți dumneavoastră: \"de ce acum și nu atunci?\" Adaug: de ce acum și nu altădată? Nu înțeleg însă, despre ce \"copie după original\" vorbiți.

Marius, mulțumesc pentru completare, este, într-adevăr, multă poezie în titlu. Cred că despre suprarealism avem fiecare păreri diferite, chiar dacă a venit cineva la un moment dat cu o definiție doctă. Mă faceți tot mai curios de pagina engleză, iar asta este iarăși foarte bine.

Și pentru că și domnul Teodor mi s-a adresat, îl salut cu respect și îi spun că am făcut-o cu mare plăcere, bucurie și sentiment al împlinirii. Și al afirmării unor valori pe care am încercat cu prea modeste mijloace să le aduc la lumină într-un moment în care din multe puncte de vedere mi s-a părut potrivit.

Ioanei Matei îi cer mii de scuze pentru ultimele mele intervenții și o rog să mă ierte.

nu vad de ce atata indignare pe aici. serios, da! plin-plin site-ul de pastise, tipare preluate etc. (recomandate sau nu, cu siropoase felicitari sau nu). comparativ, nu ma supara cu nimic aceasta recomandare. nu m-am dat ochii peste cap, entuziasmata, dar nici nu m-a suparat faptul ca am deschis aceasta pagina.

a se pune i pe acolo, pe unde mi-a scapat. cu tot cu punct, clar. (sper ca e unicul typo, in com-ul meu de mai sus)

Tic-tac, tic-tac odaia învârtindu-se în jurul culorii.

Ioana e uimită și fericită de intâlniri...e mâhnită si însingurată de neîntâlniri...poezia e o minune în viața ei...poezia e o nebunie frumoasă în viața ei...nebunia doar...nebunie...și da, de foarte multe ori Ioana tace...
vă mulțumesc!

\"gheață la mal. scriitură în sos de pictură\"

Nimic nou: intuiții sensibile, ars combinatoria modest. Trăiască hazardul!

\"modestă\"

Oricand voi avea timp si suflet pentru poezia Ioanei!
Ioana nu este niciodata tentata de trivializarea verbului liric, nici de insulta spiritului prin simptomatice si maladive afronturi, constiienta fiind ca nu aceste lucruri vindeca Fiinta de suferinta existentiala.
Adevarata arta nu oboseste, chiar daca se repeta...

JO

cred că avem cu toții multe poezii, proze, eseuri, articole, jurnale și comentarii literare de scris și aici, și pe hârtie, și așa mai departe.
și e timp pentru toate, vorba lui Paler.

asta fiindcă este un poem despre timp scris cu sânge.

și fiindcă mie una îmi place dali, am scris despre dali, am citit jurnalel lui dali, am vizitat muzeul dali.
și lucrurile astea sunt mai prețioase, ptr fiecare în parte, decât orice furtună într-un pahar de... sânge.

ela

jurnalele