" La ce bun o minciună?
Când Adevărul doare
sau poate că
nu există
sau
nici măcar
nu e nevoie de el...
Minciuna mea necesară -
din care m-am hrănit,
am supraviețuit,
am sperat,
am plâns, în neagră disperare
și-am râs, nebun, descătușat
dansând, singur, în camera goală
cu speranța, cu himera, cu tine, cu...
Nimic.
Acum, urmele vechi
-n cenușa proaspătă-a-
unor vise de demult
îmi șoptesc
încă o minciună.
Eroi și cavaleri
mă privesc de sus, îngăduitori,
înconjurați în
minciunelele lor personale, și
ușor iritați,
mă pleznesc cu cravașele lor
cu adevăruri ciunte, oloage, frânte, iar eu,
pare-se,
trebuie să-i cred.
Ochii tăi i-am privit
în nenumărate rânduri,
trecând peste ape, lacuri, văluri
și-am văzut
lipsa lipsei de adevăr
și-o mică minciunică
stând într-un colț,
a nimănui parcă.
Și chiar dacă
nu mi-am terminat trăitul,
parcă-aș mai vrea
(poate o minciună-două)
să mai petrec ceva timp
pe-aici;
doar că, mă-ntreb
dacă ar mai fi ceva
de aflat sau
o altă și nouă
minciună-n care
să cred, din nou, ca atunci,
în tine...
Noaptea
mă-ntorc, acolo;
spre dimineață m-aștern la drum,
din nou, iar și iar,
ca la-nceput de timp, de viață, de tot.
Locul meu
e nicăierea și-i
peste tot, iar tu,
voi, toți, eu
sunteți
o glumă,
o minciună... "

EtienneNoir, 10 Iunie 2009