Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

manifestul pinyin

reacție la deprimism, neorealism, fracturism, etc.

3 min lectură·
Mediu
vooollooooooooonnnnnnnnn
JUNGLÃ OAIE SOARE RADIXXXXXXXXX
v
e
r
de
roz
Bumbagaya punbala
dddddagadof!! u u la la la la la
u la la la la
maracuja guave energie
nu vă mai stoarceți de tristețe
TU CARE CITEȘTI ACESTE RÂNDURI EȘTI UN FIU AL PINYINULUI
radiațiile tale sunt adevărata ta avere!
ondiolină scudă xe
dincolo de ordinea de ciment
eterna baie de zahăr
eternia
gata cu critica bastionul eternei mizerii
lasă arta mincinoasă ce se complace în propria baltă de sânge
lasă arta ce te-a învățat să vrei să fii trist
uită de dogme de prejudecăți de valoare și nonvaloare
pentru că n-ai venit aici pentru ca să fii măcelar black metal
ci pentru ca să împrăștii iubire credință lumină
v-ați rătăcit prin pădurea profanului dar e timpul să vă găsiți adevărata cale
calea cu fluturi frumoși și flori frumoase
calea ca un râu
un râu cu toate dimensiunile realității deodată
\"acolo unde nu este nici durere nici suspin\"
*
de când iubești cimitirele
tu știi că noaptea fantomele se duc unde trebuie
e treaba lor
îi vom vedea peste 30-40 de ani bebeluși miau miau miau
nu mai repeta vechile suspine
e timpul să dăm madam bovary pe tom și jerry
noi n-avem nevoie de tristețe de pesimism și de realism
dacă noi nu ne schimbăm lumea din noi
lumea din afară noastră nu se va schimba
dar soarele nu uită niciodată să răsară
destul ne-am acoperit ochii când să ne uităm la soare și ne-am învelit în coșmare
privește: poți oricând și oriunde să plantezi un zâmbet
pentru că nimic altceva decât osatura curcubeului ne hrănește
lasă europa
vino în tonga tokelau nauru palau fiji
noua caledonie maldive seychelles madagascar
privește cum melodia suplă a vieții curge prin vinele acestor oameni
care n-au uitat că sunt oameni
*
de ce să te superi fiindcă blocurile sunt gri?
ai nevoie doar de ochelarii potriviți (cu sticlă roz sau verde sau cum vrei tu)
ti na pi ti na pi ti na ti na pi ti na pi ti na na pi
când nu te uiți în spatele tău melcii dansează jazz-ul lor
noaptea se poate face zi clima temperată poate fi tropicală
iată: te înconjoară palmierii
cu sâsâitul lor de dimineață interplanetară
peste atolii din minte teatre de vară triburi în vervă
desculț culcă-te pe pământ
și ia aminte la ce spune eminescu:
\"În zădar în colbul școlii,
Prin autori mâncați de molii,
Cauți urma frumuseții
Și îndemnurile vieții
(...)
Nu e carte să înveți
Ca viața s\'aibă preț —
Ci trăiește, chinuește
Și de toate pătimește
Ș\'ai s\'auzi cum iarba crește.\"
iar când copacii îți vor semna cu flori de tei și fructe tropicale manifestele,
poate vei realiza că aceasta este o Cale.
(12-13 iulie 2009)
0156.654
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
457
Citire
3 min
Versuri
72
Actualizat

Cum sa citezi

Yigru Zeltil. “manifestul pinyin.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/yigru-zeltil/poezie/13896614/manifestul-pinyin

Comentarii (15)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@liviu-ofileanu-0031832LOliviu ofileanu
Dl. Yigru Zeltil,
dialectul ăsta \"pinyin\" trebuie că îl vorbim toți dacă citim poemul, nu?
E pe lângă cantoneză un alt dialect chinez sau, cel mai autentic, dacă există un superlativ pentru autentic...surrealismul, iată că poate continua în poezia modernă prin inventivitate și necesara raportare la celelalte moduri de a capta existența, aici înțelese ca o sufocare...
Onomatopeele, strigătele trunchiate și melodiile din darabana degetelor au farmecul lor și trebuie să recunosc că numai marii creatori de poezie sunt capabili să le și descifreze. Dar, uneori deslușind prea mult, știrbim ceva din \"zvungul\"...
Mi-a plăcut mult:
\"de când iubești cimitirele
tu știi că noaptea fantomele se duc unde trebuie\" - acel UNDE TREBUIE e superb.
0
@yigru-zeltilYZYigru Zeltil
\"Pinyin\" înseamnă în chineză \"soare\". Pentru restul pseudo-cuvintelor inventate, singurul dicționar e inima.
0
Distincție acordată
@george-pasaGPGeorge Pașa
Dincolo de începutul acela oarecum teribilist, dar prezent și în alte manifeste literare (să ne aducem aminte de manifestele avangardei începutului de secol XX), remarc în text o deosebită sensibilitate, ieșirea din canoane, abordarea inovației prin eterna relație cu ființa spirituală (poate de aceea și numaști cumva ținutul poeziei \"eternia\"). Uite, nci eu nu știam că sunt \"un fiu al Pinyinului\" (Pinyin o fi vreun cod secret al lui yin?!). Părțile a doua și a treia mi s-au părut cele mai reușite, iar acea reamintire a versurilor eminesciene este bine inserată. da. trebuie să ne raportăm la tot ceea ce este viu, pentru că astfel vom găsi și Calea.
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
Acum am aflat și ce înseamnă Pinyin, îmi cer scuze că mi-a fost lene să caut. Sper că nu am supărat cu interpretarea mea fantezistă.
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
\"numești\", \"nici\", \"rog să fiu scuzat\"
0
@ela-covaciECEla Covaci
pinyin-ul (拼音[pīnyīn]) este de fapt transcrierea fonetica, in alfabet latin, a caracterelor chinezesti. nu are sensul de \"soare\".
poezia este faina. remarc strofa care ar putea sintetiza intreg \"manifestul\":
\"de ce să te superi fiindcă blocurile sunt gri?
ai nevoie doar de ochelarii potriviți (cu sticlă roz sau verde sau cum vrei tu)\"
:-)

0
ICIustina Daniela Cucu
Ci traieste chinezeste/ Si-ai s-auzi cum PIN-ul creste...iertata fie-mi parafraza ; text ce se sustine prin el insusi ,prin acea \"radix\" daca vreti , latineasca. Frumos ca un manifest intr-adevar, revoltat, revolutionar dar si revelator.
0
@alexandru-marchidanAMAlexandru Mărchidan
Un manifest modern, actual, bine scris. Parțile a doua și a treia sunt cele mai reușite. Mi-a placut mult!
0
@yigru-zeltilYZYigru Zeltil
Mea culpa... Oricum, nu contează sensul, ci emoția. Lucrez mai degrabă cu textura sunetelor cuvintelor decât cu eventualul lor sens...
0
@liviu-nanuLNLiviu Nanu
E bună. Aduce nițel cu poezia chan, din numaiștiucedinastie. Cred că recitată poate fi pusă în valoare mai bine.
am remarcat:
„gata cu critica bastionul eternei mizerii
lasă arta mincinoasă ce se complace în propria baltă de sânge
lasă arta ce te-a învățat să vrei să fii trist
uită de dogme de prejudecăți de valoare și nonvaloare
pentru că n-ai venit aici pentru ca să fii măcelar black metal”

„de când iubești cimitirele
tu știi că noaptea fantomele se duc unde trebuie
e treaba lor
îi vom vedea peste 30-40 de ani bebeluși miau miau miau”

dar și:
„JUNGLÃ OAIE SOARE RADIXXXXXXXXX”
„e timpul să dăm madam bovary pe tom și jerry”
și bineînțeles
„ti na pi ti na pi ti na ti na pi ti na pi ti na na pi”
cu plăcerea lecturii (și invidia în pixeli)
al 162-lea cititor
anton









0
@ioana-geierIGIoana Geier
Mi-a placut: prin forma inedita de transmitere a mesajului propus, prin energia benefica degajata in mine, ca cititor...
Sper sa pui candva si o foto la pagina de autor!
JO
0
@nache-mamier-angelaNANache Mamier Angela
un slam reusit si scris din suflet si din inima cu un temperament si cu un \"ghimpe\"justificat împotriva anti-poeziei
recitata cu mâna pe inima ar avea un succes binemeritat!
0
@vlad-sibechiVSvlad sibechi
cred la fel ca domnul Liviu Nanu ca poate fi pusa in valoare numai daca e recitata. altminteri nu mi-a trezit nici un sentiment.poate sa aiba valoare la nivelul fonetic si cred ca asta a fost si scopul princpal.
cu bine
0
@petru-teodorPTPetru Teodor
de ce nu lila sau violet sau cum vrei tu...?
fragmente m-au dat peste cap.
și peste cap am rămas (o vreme).
citez:

\"de ce să te superi fiindcă blocurile sunt gri?
ai nevoie doar de ochelarii potriviți (cu sticlă roz sau verde sau cum vrei tu)

ti na pi ti na pi ti na ti na pi ti na pi ti na na pi //
când nu te uiți în spatele tău melcii dansează jazz-ul lor
noaptea se poate face zi clima temperată poate fi tropicală

[...]

iar când copacii îți vor semna cu flori de tei și fructe tropicale manifestele,
poate vei realiza că aceasta este o Cale.\"

până la cele citate am zâmbit neincrezător (ei, na!), dar mai jos am zâmbit larg și îndestulat!
da, adevârat, realizezi in anumite momente ale vieții că și aceasta este o cale.
depinde de tine ce alegi.
bun manifest.

cu respect
si zâmbet încă viu,
pt.
0
chiar daca a inceput ca un roman sf sau poate tocmai de aceea mi-a placut foarte mult si ca idee, si ca forma. E altceva, iese din tipare, imi aminteste si de jocurile copilariei (ce altceva, daca nu un joc, e poezia, la urma urmei?), dar si de faptul ca lumea e fascinanta [i ca trebuie sa mai privim si in jur, nu doar sa stam aplecati deasupra sufletului nostru \"ranit\" de poet. Ce tonica e invitatia \"vino în tonga tokelau nauru palau fiji
noua caledonie maldive seychelles madagascar
privește cum melodia suplă a vieții curge prin vinele acestor oameni
care n-au uitat că sunt oameni\". Arta si viata. Cu incantare constat ca sunt invidioasa.
0