Plumb de toamnă
de George Bacovia(2005)
1 min lectură
Mediu
De-acum, tușind, a și murit o fată,
Un palid visător s-a împușcat;
E toamnă și de-acuma s-a-nnoptat...
-Tu ce mai faci, iubita mea uitată?
Într-o grădină publică, tăcută,
Pe un nebun l-am auzit răcnind,
Iar frunzele cu droaia se desprind;
E vânt și-orice speranță e pierdută.
Prin târgu-nvăluit de sărăcie
Am întâlnit un popă, un soldat...
De-acum pe cărți voi adormi uitat,
Pierdut într-o provincie pustie.
De-acum, au și pornit pe lumea eronată
Ecouri de revoltă și de jale;
Tot mai citești probleme sociale...
Sau, ce mai scrii, iubita mea uitată?
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Bacovia
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Curent
- Simbolism
- Cuvinte
- 91
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
George Bacovia. “Plumb de toamnă.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/george-bacovia/poezie/plumb-de-toamnaIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
