Știam să citesc în dimineți

Furmosă acea lumină care reușește să zdrențuiască fereastra gândurilor și mai ales a visurilor lăsate undeva la râspântia nopții. Noapte, singurătate, dor îmbâcsit cu zâmbetul întors spre dimineața care poate veni cu un alt vis, asta esti tu, verde și senină ca o zi de primăvară

\"Ochiul tau ma priveste\" si\"-mi cunoaste toate firele tainelor\", incat mi-e imposibil sa incerc de a mai fi opaca prin cuvinte. M-ai citit, asta sunt, verde, senina...

nu stiam ca singuratatea se poate cuibari pana si in cearceaf, frumoasa imagine, si cum faceai? il scuturai peste balcon si noaptea intra iar...?
in cateva versuri ai reusit foarte bine sa ne transimiti starea aceea de dimineata cand te trezesti singur si parca ai vrea altcumva...
sfarsitul e plin de optimism, ceea ce ma bucura, poate intr-o zi(in partea a doua a scrierii) singuratatea asta se va duce departe sau daca nu, aproape, in cearceaful vecinei :)
mi-a placut
mai trec

Intre cearsafuri si perne simti mai acut singuratatea. Alaiul singuratatii e dus departe...sau la cate-o vecina ce-mi scutura zdrente de vise in doi. Multumesc gandurilor tale optimiste.

Eu nu stiu \"sa citesc in dimineti\" dar le cunosc pe cele care-mi \"instraineaza visele\".Ma intristeaza gandul ca si maine se poate intampla la fel.
...verde, senina. Felicitari!

Eu sunt optimista, dupa cum vezi. Maine nu pot fi mai singura decat azi. Pentru ca mi-ai despicat diminetile, multumesc!

Îmi place acest aer de dereticare matinală. Distincția între diminețile în care doar vezi lucid zdreanța luminii, dezmățul visării, îmbîcseala dorurilor și alaiul singurătății și acelea în care, ajunînd și primenindu-te, se vor isca sărbătorește aurorele.

Asa imi place mie sa mai fac ordine si in dimineti, dupa ce le citesc, fireste. Inclin balanta in favoarea celor care-mi adie cate un zambet.

Codrina,da, si eu am avut senzatia de multe ori ca stiu cum imi e ziua inca de la prima dezlipire de geana, in zori.
Frumos m-ai pus pe ginduri, insa in dimineata asta m-am ridicat dintre cearceafuri direct in agonia. Si de aici voi purta cu mine peste zi iz de poezie.
Mi-as fi dorit ca poezioara ta sa fie ceva mai lunga,sa o mai imbraci cu cel putin o strofa. E prea frumoasa ideea...
Drag,

Si eu mi-am spus ca textul e prea comprimat, dar m-am gandit sa nu-l impovarez cu platitudini. L-am conceput ca pe un flash. Poate candva, voi mai adauga ceva sa-l implineasca. Pana atunci, poate continua in imaginatia cititorului.

\"știam să citesc în dimineți
le cunoșteam pe cele care-mi
zdrențuiau fereastra cu lumină
și-mi înstrăinau visele dezmățate\"

Inceputul acesta e un fel de deschidere a poemului intr-o dimineata de liric, in care nu mai poti lua visul si luzia ca realitati ale scrierii tale, ci numai acele pagini-cerceaf din care \"alaiul singuratatii\" pleaca spre urmatoarele versuri.
\"haina imbicsita de dor\" mi-a atras cel mai fin atentia caci deodata am avut impresia ca este nevoei sa imi scutur bine \"hainele\" ca sa mai respir si eu un pic. :)

Frumos, imi place cum ai dar forma si compozitie poemului si mai ales cit de temeprate ii sunt trairile in expresie, desi implicit trimiterile sunt mult mai intense.

Drag, Ela

\"cum ai DAT forma...\"

Imi place singurătatea ta, o singurătate optimistă dacă mi-e îngăduit să mă exprim așa, cu gust dulce-acrișor de caisă încă neculeasă rodului așteptând liniștit și încrezător pârguirea dinspre verde spre galben fără nici un fel de amărui la finalul poemului.
Si apoi singurătatea este pe departe cel mai rău lucru care ni s-ar putea întâmpla.

Ama

Sunt cu voi, lipsita de singuratate, voi cei care-mi cititi si talmaciti diminetile, singuratatile, linistea, tumultul, trecand chiar dincolo de ele si dandu-le noi sensuri.

cu mult drag de voi,