Alean
de George Bacovia(2005)
1 min lectură
Mediu
E-n zori, e frig de toamnă,
Și cât cu ochii vezi
Se-ncolăcește fumul,
Și-i pâclă prin livezi.
Răsună, trist, de glasuri,
Câmpiile pustii, -
Și pocnet lung, și chiot
Se-aude-n deal la vii.
C-un zmeu copii aleargă,
Copil, ca ei, te vezi,
Și plângi... și-i frig de toamnă...
Și-i pâclă prin livezi.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Bacovia
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Curent
- Simbolism
- Cuvinte
- 52
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
George Bacovia. “Alean.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/george-bacovia/poezie/alean-120354Intrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
