M-am strecurat în lumea nestiuta

,,Întunecată scară a durerii
Am tot urcat, dar încă n-am ajuns.\'\'
E un adevăr esențial aici.Oare cât trebuie să urcam?
Interesant!

Doamne, azi am început să mor de câtă frumusețe am găsit printre poeme. Nici nu pot spune nimic, doar că mă doboară frumusețea asta, mă sfâșie.

Cu tot dragul,
Monica Mihaela!

Un sonet scris altfel, durerea este eviscerata, adevarurile sunt spuse intr-o clipa oprita in urcare.
Poezia ta este mai mereu marturie, Adrian. Pentru ca aprinde lumini si da sens de inviere...

E o trecere prin viata, o trecere cu intelepciune adunata pe fiece treapta a ei, de la nasterea ta, la nasterea vlastarului, la o alta nastere, ceva purtat in arborele vietii sufletesti tot mai departe.
Adime, mirarea mea sfinta ramine.

Și într-o moarte silnic m-am ascuns.
Întunecată scară a durerii
Am tot urcat, dar încă n-am ajuns.

Admiratie pentru frumos.

Drag, Ela

Elena - nu cred că are vreun capăt urcușul ăsta al nostru. Cred doar că, de la individ la individ, diferă poziția față de pantă. Unii pășesc cu pieptul înainte, alții se împiedică de fiecare ciot, alții avansează pe brânci sau, prea adeseori, se târăsc pe coate.
Monica - visez și eu la ziua în care să-mi permit ore întregi de lectură.
Bianca - e adevărat că opresc deseori suișul. Tot atât de adevărat este că notez mereu mărturiile trecerii mele sinuoase prin timp.
Daniela - da, aceasta este o trăsătură esențială : trecerea prin timp, rememorând structura fiecărei vârste. Pentru că mai am încă ceva zile, se adaugă mereu alte trăsături și raportarea lor la succesiunea celor dinainte.
Cu drag.