Poezie
zvon
pre_texte
1 min lectură·
Mediu
șobolanul alb al acestei nopți ne ronțăie frica
de la nord vine un zvon ca un destin împlinit
nu-l credem. abia am început să ne iubim.
zgomotul cauciucat al umbrei tale îmi dă fiori
am uitat unde mi-e casa. flăcările cuprind trupurile pleșuve ale răbdătorilor
mi-e tot mai greață de această așteptare de melasă
între dinți mi-au rămas bucăți de siliciu
de aceea te tot implor să foșnești altfel să-mi aduci pacea să fâlfâi din aripa ta de ciment
acum treptele cresc direct din carnea ta fibroasă
urc până acolo unde g mic ești tu
acolo unde te pot cuprinde în căderi
sensul unic al acestei mișcări ne scapă de obicei
dar azi mă împotrivesc cu propria-mi carne sprijinind carnea ta
mă împotrivesc orgasmic umbrei și strig
abia am început să ne iubim.
023.951
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ioana negoescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 133
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
ioana negoescu. “zvon.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/poezie/109253/zvonComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
INpumarinule, nu e bine să crezi chiar toate zvonurile. că știi, tot vroiam să-ți spun, nu tot ce zboară se mănâncă, dar asta este din alt film...:)
0
cu drag pumarin