Lumea omului de umbre

printre ruine, Eu si TU gata sa se prabuseasca sub cerul albastru si timpul este din ce in ce mai putin. imagini halucinante care atrag pe cititor in acest joc al umbrelor, un fel de labirint din care cu greu mai poti iesi.
mi-a placut mult
Costin

imi imaginez sau traiesc in lumea omului de umbre fara timp. nu imi dau seama exact de ce resping existenta timpului acolo, dar traind in prima ta strofa, mi-as dori sa nu existe ultimul vers, sau poate sa fie sugerat altfel. sunt de ajuns ultimele versuri din strofele urmatoare, desi fiecare separat si apoi colectiv alcatuiesc acea idee.. parca vad o umbra fara timp, un sat de umbre fara timp..

scuza-mi te rog indrazneala. mi-a placut si nu am rezistat..

cu o cafea,
Aprilie

Va multumesc pentru trecerea voastra prin lumea mea!
Costin, da...E un labirint!
Aprilie, ma bucura indrazneala ta! Mai vino, mai comenteaza :)

trebuie sa recunosc ca nu am mai deschis de mult pagina ta. si simteam o oarecare goliciune pe trahee. cred ca imi lipseau poeziile tale caci acum parca ma simt mai \"Strivit de fluturii abandonați de dor!\" si nu imi pare rau, caci goliciunea de pe trahee s-a umplut cu poezia ta. iti multumesc pentru asta.

jumatate

Multumesc ca te-ai oprit sa rasufli in pagina mea, Alex...Dar tu traieste intens, ca viata bate intr-una la usa ta.Respira tot frumosul din jur ca sa-ti creasca aripile din interior - ca pe dinafara cred ca nu-i nevoie sa te straduiesti prea mult, esti intr-o perioada de crestere accelerata :))