Rădăcini pe ape

parca o mica schimbare de stil,sau doar imi pare mie?
oricum,mi-a placut poezia,in special incipitul si finalul..
numai bine,dan

\"respirând
nopțile stele căzute, sori alunecați
mereu răsărituri fluide.\"Acestea imi plac cel mai mult!
Imi place si \"din aerul cărămiziu toamnele-l plâng
își duce verdele-n vânturi \". Ultima strofa e trista, si ma face sa aseman acest copac al tau unui om...
Oricum, imi place foarte mult.
Cu mult drag,
Firefly.

iti multumesc, draga mea, ai inteles si intuit bine, copacul-om, noi in \'padurile\' noastre -vieti, pe ape.
sper sa nu las doar tristete in final, copacul stie sa pluteasca pe ape :))

Drag,
Ela

E un fel de schimbare... da, sunt in miscare interioara si ai vazut bine.
Multam de trecere, te astept cu drag,
Ela

Ela, copacii au suflet și sunt la fel de triști și gânditori ca și oamenii privind amurguri. Îmi place!
\"își duce verdele-n vânturi
neostenind pădurile des
mai așternute
în zori pe timpuri nețesute
în nervuri cărările.\" - plastic și interesant.

Multam, Florinule, si intr-adevar copacii au sufletul lor...
Ma bucura trecerea ta mereu si mai ales atunci cind iti place ce citesti.
Drag, Ela

Ai dreptate: \"înghețat-au
uneori corolele, alteori surcelele
niciodată culori înfrunzite.\"
Cum să înghețe? Altfel cum s-ar mai scrie poezia?!
Ori cu ce s-ar hrăni și ar respira copacul tău(păsări, stele căzute, sori alunecați)el TRÃIEȘTE frumos prin poezia ta, chiar dacă \"nu-și află rădăcinile\" și poate ăsta este cel mai important lucru!
\"apele nu cunosc mersul
rădăcinilor pe josul
neumblat al firii.\"
Finalul ăsta trist mi-a amintit de neputința noastră în fața \"apelor\".
Cu drag,
Magdalena

.... si totusi copacii sunt asa puternici. daca fiecare e un copac (in plus, ca sa ne facem datoria trebuie sa si plantam unul), atunci inseamna ca si noi suntem de multe ori mai puternici decat credem. firile noastre ar trebui sa recunoasca acele radacini...

Magdalena, si tu ai suprins una din nuantele asezate aici printre ape si copaci: culorile frunzelor nu au cum sa inghete... Multumesc pentru fina ta perceptie. Finalul... nu este trist. Radacinile uneori sint atit de bine infipte in paminturi, pe sub paminturi incit... apele nu cunosc a merge, nu stiu ca exista, nu patrund in tarimuri neumblate de fire... Iar copacul stie a pluti pe ape... pina-si gaseste pamintul... E un joc de metafore despre oameni-viata-treceri...
Adina, draga mea, bine ai revenit: da, forta copacilor... eu iubesc cel mai mult cedrul. Iubesc copacii. Am si plantat. Si tocmai asta este esenta cuvintelor mele: radacinile noastre pot fi oriunde in lume, daca stim sa ne gasim \"locul\" unde sa ne traim, sa ne tragem in noi viata. Tu ai recunoscut radacinile. Ale mele sigur sunt in ape. :))

Va astept cu drag, ma bucura sa va regasesc pe pagina mea.
Ela
Adina, bine ai revenit.

Am citit pe nerasuflate.Apoi am luat-o de la capat in liniste, ti-e la fel de in elementul tau si cu padurile ca si cu marea...ce surprize ne mai pregatesti?...Placut mult...si dus lipsa:)

drag,

Surprinzatoare imi sunt mie, asa ma las si voua.
Ma bucura asa,ca in copilarie, sa vad cat va aduc bucurie.
Si eu dus lipsa...
Drag, Ela

Ai dreptate, Ela, am recitit finalul și mi-am dat seama că apele NU CUNOSC mersul rădăcinilor pe josul neumblat al firii, deci nu au cum să pătrundă acolo...
Îmi pare rău că mi-a scăpat nuanța asta și îți mulțumesc că mi-ai atras atenția, mi-ai alungat tristețea și ai deschis ușa speranței....
Cu drag,
Magdalena

Asa sunt eu, un pic alunecoasa in sensuri, ca sa ma prinzi, e nevoie doar sa te asezi un pic si sa vezi dincolo...
Drag, iti multumesc fiindca ai revenit si ti-ai recapatat speranta,
Ela