Gustul uitat al vocalelor strivite

Citind, am senzația că aud o voce bine educată. Cu alte cuvinte, aici se simte ființa dedată plăcerii de a respira cuvintele. Există chiar și o notă diafană, deși poate că nu asta a fost intenția. Oricum, este unul din rarele cazuri în care poezia nu este neapărat \"feminină\". Altfel spus, există aici o forță latentă deloc de neglijat.

Interesanta viziunea ta asupra limbajului... are cumva legatura si cu o limba in care vocalele sunt doar sugerate prin puncte ori doar lipsesc in cuvantul scris?
\"gustul uitat al vocalelor strivite\"... ai cuprins aici o stare ca intr-un haiku

Mie imi pare o limba straina si rece, cea descrisa de dumneavoastra aici, sa ma insel, oare?
Cu respect,
Daniel

Ce legatura are \"scrisul\" cu poezia? Intreb pentru ca poezia este integral o constructie in legatura directa cu gura (voce, vorbe, gust).
Traseul poeziei poate avea mai multe explicatii:
1. Protest relativ impotriva dictaturii.
2. Afectiune psihica instalata treptat.
3. Iubire trecuta, rememorata in gust si senzatia de buze strivite.
4. Interiorizare dusa pina la traume, fara suport faptic autentic.
5. E si o unda de erotism ciudat, ar trebui sa citesc inca de citeva ori poezia sa imi dau seama de detalii.

Imi place echilibrul dintre gins, vers si rostire. Imi place finalul: \"iar în gura amuțită
gustul uitat al vocalelor strivite\" care se intoarce in titlu, sau invers, fireste, titlul se duce in final. Consoanele ramin?

Drag, Ela, voi reveni