Mediu
Un vuiet prelung urmat de o zdruncinătură puternică. Pericolul nu-mi trece prin creier, îl simt direct în stomac cu toată forța... Cutremur, cutremur, cutremur. Îi dau inainte, ca un papagal hăbăuc când pe litere, cînd pe silabe. Fug spre camera copiilor, dar mă opresc la jumătatea drumului. Șosete, copiilor le trebuie șosete. Mă învârt pe călcâie, fuguța la dulap! Mi se pare că mă aud râzând in celalalt cap, “ Se desface lumea in zece bucati da’ tu mai trăiești o mie de ani să cauți șosete!”
Fug iar spre camera copiilor unde și ajung de data asta. Nu strig, nu țip sunt o persoană simandicoasă de cînd mă știu. Îl înhaț pe cel mic de pantaloni și nu mă las până nu-l trântesc pe parchet, mă întind după cel mare și pentru că nu reușesc să-l urnesc țip, oarecum simandicos: Cutremuuur! Brusc mi se pare că am făcut suficient, o zbughesc la ușă. Deschid cele trei zăvoare dar, mă poticnesc bineinteles în lanțul de siguranță.
Zguduiala a încetat. Mă întorc în camera copiilor. Cel mic doarme liniștit pe podea, cel mare și-a așezat o pernă pe cap.
Eu, îi privesc zâmbind tâmp cu trei perechi de șosete în mână.
Afară, în stradă o femeie plânge buimăcită, strângând o pernă în brațe. Din scară apare un bărbat încercând sâ o liniștească; „Nu mai plânge, nu s-a întâmplat nimic, uite! am adus eu copilul.”
Sora mea are patru copii. Unul mai vârstnic și o echipă de tripleți. Așa a socotit ea că-i mai puțină bătaie de cap, trei dintr-un foc.
O sun să văd dacă totul e în regulă... E bine, cu toții sunt bine acum, doar că, ea se simte tare vinovată. A luat în grabă doi copii sub braț și a ieșit afară.
Bun, zic, doar nu puteai să îi duci pe toti odată , o consolez cu gândul la șosetele mele.
Da, îmi răspunde ea tristă, dar m-am întors în casă după ceilalți doi copii, cu primii doi sub braț așa cum plecasem. I-am pus pe pat, că doar îi aerisisem, nu? i-am luat pe următorii și am iesit din nou.
Dezorientată și mai mult decât sunt de obicei, o întreb daca sunt toți până la urmă. Răspunde afirmativ iar eu o felicit. Întotdeauna a fost mai înșurubată ca mamă decât mine!
Mulțumesc Doamne, că ai avut grijă de copii... de ce oare mereu am impresia că aș fi în stare să îi apăr?
Bag mâna în buzunarul halatului pipăi șosetele și mă culc cu speranța, că data viitoare nu voi simți nevoia să răscolesc rafturile cu lenjerie intimă .
0246782
0
S
