Biografie neterminata

Uneori, pe strazi nestiute sau indelung bantuite ma opresc si simt gustul copilariei mele. Micute cioburi ale zilei de azi poarta aroma unor vremuri ce-au trecut fara sa stiu de mine si de ele. Imi amintesc atatea imagini, mirosuri rasfirate si sunete ratacite, toate purtand amprenta gandurilor mele de demult. Dar cel mai bine, imi aduc aminte mortii mei dragi imprastiati prin ani, aleatoriu si crud, mai multi in cei cu sot, adesea iarna, cu totii prea devreme. Mi-o amintesc pe batrana mea strabunica – prim chip al prunciei mele si n-am sa stiu de figura aceea chiar i-a apartinut sau am decupat-o mai tarziu din icoana sfintei sale patroane. Mi-au ramas, supravietuind intemperiilor, cateva randuri pe care mana ei tremuranda le-a asternut cu grija pentru viata mea plapanda ce palpaia din cand in cand dand sa se stinga, si perna cusuta in chilim pentru odihna “capusorului drag cu bucle aurii”. Multi ani dupa ce murise, in rugaciunile mele nocturne ii incredintam cele mai fierbinti dorinte ca unei zeitati din templul meu personal. Si-apoi, mai tarziu, dincolo de copilarie, intr-o biserica afumata, pitit intr-o strana am vazut chipul unei sfinte care pentru mine a ramas legat de amintirea strabunicii mele. Despre batrana aceea uscativa, cu par alb-sidefat si maini muncite le voi vorbi copiilor mei si copiilor lor cu duiosia unei amintiri probabil inventate. Imi amintesc de moartea tatalui meu, intr-o dimineata posomorata de ianuarie cand eu, exilata departe spre a nu fi martora inexprimabilei tragedii, m-am trezit zguduita ca-l visasem prima oara. Era trist, si tacut, si-mbracat in costumul cenusiu pe care a doua zi il va fi cumparat mama pentru a-l ingropa intr-insul. Imi vad si azi dezorientarea de copil strivit printre adulti plangand, fara ca eu sa-nteleg prea bine inimaginabilele ruine din viata mea. Priveam mirata lumanarile adapostite in causul palmei ce-si picurau ceara pe degetele mele fara sa simt muscatura apriga a focului. In coltul ars al irisului meu va salaslui chipul lui palid, intesat de rani nestiute, sprijinindu-se pe pernele reci, pana in ultima zi a vietii mele si imaginea asta o voi duce dincolo – sarman stigmat a ceea ce am devenit. Nu stiu prea multe despre zilele acelea trei in care priveam din pragul usii sicriul lui plutind parca in miijlocul camerei, stiu doar ca, in ultima noapte in care a stat in casa noastra, l-am visat iarasi purtand in palma luminita de veghe ce nu s-a mai stins de atunci in odaia bunicii mele. Nu l-am mai vazut dupa aceea, dar si acum il mai astept uneori si dor de el mereu imi va tot fi pana cand vor pune lut pe pieptul meu. Imi aduc aminte de bunicul meu bolnav si batran, pe care trupul a refuzat sa-l mai asculte cu mult inainte ca timpul lui sa-si scurga ultima clipa. Tacut si mai mereu inlacrimat il vad pe patul suferintei lui, batjocorit de cruda-i maladie, ciudata ramasita a barbatului frumos ce fusese, agatandu-se cu ultimele puteri de viata ce nu-i mai putea aduce decat disperare. Si apoi… apoi l-am ingropat. Nu pot sa sper decat ca langa fiul sau isi va fi gasit linistea si-si va fi ostoit durerile. Stiu doar ca-n jurul meu cercul pustietatii s-a largit si tot mai greu mi-am gasit radacinile si mi-am aflat mostenirea. Imi amintesc figura blonda si cam stearsa a verisoarei pe care, intr-o zi ploioasa, a spulberat-o trenul fara nume. N-o mai vazusem de un timp si am refuzat sa calatoresc spre orasul din nord in care trupusorul ei si-a gasit odihna. Ultima imagine pe care am tainuit-o in memorie mi-o infatiseaza tavalindu-se prin fanul proaspat cosit, aromat si dulceag, cu parul ciufulit si aspru, copil fara de griji si minte. Si-apoi se gramadesc, fara sa pot sa-i numar: cei doi ce m-au purtat in brate la botez, prietenul cu care m-am certat si n-am putut sa-i cer iertare, pustiul ce-l invatasem sa citeasca, verisorul nou-nascut pe care nu-l purtasem inca-n brate, batranul preot ce-mi citea versete pe-o bancuta intre flori pitita, barbati, femei, straini si cunoscuti, tatal barbatului pe care-l iubisem, bunica celui pe care-l iubeam, bunicul ce nu l-am putut ierta nici mort, colega mea de clasa, franta din inalturi. Doar eu lipsesc si-ntre ei as vrea sa stau, si poate vreun prieten putin induiosat va scrie ultimele randuri din biografia aceasta…