a clipi cu putere

Mere verzi, camelii în floare pe-un mal și munți cu șuvițe cărunte de nea doar pe la tâmple oglindindu-se-n valuri pe partea cealaltă, peripatetizez preț de două orașe, mă tot duc... eternii turiști japonezi se imortalizează alături de Freddie, pe-alături trei rațe, cinci cufundari și șapte lebede fac cercuri pe apa clădită deasupra pietrelor - da, se vede fundația! Chillonul pustiu, fără mobile și perdele, nici umbra lui Byron nu mai adastă, șuieră vântul a nevroză acidă, la modă, cineva îmbuteliază în grabă apa de ploaie și vinde iluzii, pe malul nostru de lume stăruie o lumină mieroasă, încăpățânată, aproape lingușitoare... mă uit, ca și cum s-ar întâmpla pentru prima dată, cum stă să pocnească viața în muguri înainte de vremea hărăzită... Mărturisesc sub o boltă că vreau, mă lepăd de freamăt, mă dezbrac de culoare, mă culc între apă și stâncă și mă deștept undeva între lună și soare. Peste mine alunecă nevroze, furtuni trecătoare de vară, nu mă apasă, pașii mi-i hotărăsc înspre alte răsărituri - mă sprijin de-un lanț bătrân cât eternitatea, undeva, printre pleoapele nu tocmai bine lipite, se vede o rază... și mă scutur de pâine, mă scutur de sare