Jurnal
Albastră de rusia
1 min lectură·
Mediu
cu grijile pe genunchi frământare
ai obișnuit coșul de pâine doar pentru tine
și pisica cu altceva în afară de ochii tăi
nu poate obișnui noaptea bărbaților în alb de așternut
rămân doar treceri de la somn la dimineață
când cafeaua trezește femeia evanescentă de după
greu accesibilă și veninoasă
știu iubito că mâna ta peste pieptul meu
este strigătul singurătății de dinainte
că motanul tău mă iubește
chiar și atunci când nu te uiți
că pe partea mea pielea ți se strânge
în fășii lungi de iubire
și că negrul din părul tău
șoptește natural șuviță cu șuviță
vezi tu
veșnicia e a celor cărora nu le e frică să facă parte din ea
câteodată am impresia că și tu ai nouă vieți
023.157
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marinescu Victor
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 124
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Marinescu Victor. “Albastră de rusia.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marinescu-victor/jurnal/228585/albastra-de-rusiaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Citind mai multe dintre cele scrise aici, constat cu nedumerire, ca semnele de punctuatie, reprezinta(din pacate) o chestiune dezolant de facultativa. Imi cer iertare pentru aceasta observatie, care poate parea, un fel de tragere de urechi;insa mi se pare firesc, ca cei care scriu,(nu doar ravase,de pus in placinta) sa incerce sa fie, mai atenti la asemenea \"amanunte\".
0
recunosc virgulele si fara sa le vad, dar mai ales punctele. stiu ca unui text ii sta altfel daca semnele de punctuatie se duc la locul lor fara sa deranjeze ochiul cititorului, dar parerea mea este ca uneori autorul forteaza dimensiunea si finalitatea unor stari pe care cititorul, poate nu le traieste decat daca impune propriul ritm. cred ca fiecare este liber sa dea o alta interpretare textului si recitand sa puna unde doreste pauzele, mirarile si finalurile. este doar parerea mea si nu vreau sa supar pe nimeni. desigur, corect ar fi sa pastram regula, dar, cred ca ne place s-o lasam deoparte cateodata. va multumesc pentru semnul lasat si sper sa nu mi-o luati in nume de rau.
cu respect,
Victor
cu respect,
Victor
0
