Marți

Cotroboia prin casă ultima privire Cu mânuțele răsfirate spre tavan Nu știa că Între doi copaci stătea agățată viața lui Copilul meu spune că e simplu Își mută inocența în ochii mei Așa nu o să rămân stearpă de văz O lacrimă albă uimită de rotunjimile ei Se lasă căzută pe gură Doar doar cineva îi va da un nume Nu din calendar, De acolo poate împrumuta un pseudonim Nu, nu e sfântă E doar o picătură de spaimă Gata să moară în palma mea. …cuminte la geam copilul se miră a ploaie.