nu am scris niciun poem de atunci

aud că ești bine. că nu mai ești poet ci un fel de săgeată că ai zborul în oase ca o pasăre de sticlă prin care se vede tot cerul nici eu nu mă mai tem de lucrurile mute. le împrumut profilul meu sălbatic nu am scris nicun poem de când am aflat că nu mai ești poet am visat ca un animal ce nu ține minte am dansat uneori cu oamenii singuri până-mi făceam curaj pentru o nouă zi în care lumea se prefăcea în praf sub zborul tău greu nu am mai scris niciun poem de când am aflat că m-a înghițit o lighioană ciudată care-mi înlocuiește clipele cu altele ale nu știu cui acum pari foarte aproape de mine. atât de aproape încât aș putea să-ți împletesc aerul dar îmi lipsesc degetele. îmi lipsesc momentele esențiale. amprentele.