mare e grădina domnului

*undeva, domnu’ încasează zilnic cecuri în alb
redevențele oamenilor pentru dreptul de a-i folosi numele*
Păi nimeni nu poate să folosească numele altcuiva și să funcționeze. Pentru fabricarea iluziilor cu ajutorul unui nume, ce cecuri să încasezi, că oamenii nemulțumiți tot acel nume îl înjură, nu pe făptași?

Pai oamenii nemultumiti nu sunt deziluzionati... Pur si simplu dau vina pe cineva... Dupa care le trece si revin la inteles viata in numele domnului

*revin la inteles viata in numele domnului*
Cum oare?
Numele adevărului pronunțat de el însuși, modifică viața, fiind chiar numele ascuns al ei, numele la care răspund toate mecanismele vieții din interiorul lor. Mișcările sufletului, din interiorul ideilor, tresărind: ce spusei tu? adică ce spusei eu? cât am dormit!!!!!!!!unde rămăsesem? aaaa, e greșit, mă mut trei grade mai aproape de mine însămi!!!!!!!!

o sa fiu foarte sincer, textul nu m-a impresionat pana la ultimele 2 versuri care insa salveaza tot. mi-au placut foarte mult cecurile tale in alb, e o imagine frumoasa care schimba tonul poeziei si merita sa fie vazuta de cat mai multi. e ca o viziune micuta.

Claudiu - ma bucur ca ti-au placut ultimele versuri
pentru ele a fost scris textul :)

Acesta e un ciclu? De mirarări în fața mirărilor, de strivire a petalelor... Pare că am fi altceva, de foarte multe ori. Poate că nici nu suntem altceva decât niște dinozauri care calcă la întâmplare pământul. Te rog să nu spui că eu știu mai bine, că e răsuflată. Mi-a plăcut și mă bucur că nici azi n-am greșit identitatea. E reconfortant. O dimineață fericită.

Iti multumesc de urare, din pacate n-are sanse sa se-ntample... Cred ca suntem niste intamplari... de multe ori nefericite. Doar ca unii dintre noi au iluzii... Si ca sa se poata minti singuri vorbesc mult de tot in numele...

Radu

De acord cu Tosa, insa e de apreciat faptul ca si in momentele in care textele sint putin diluate, voluntar sau nu, gasesti o portita de scapare. Finalul asta, cel putin pt mine, face toti banii pe care i-as incasa de pe cecurile alea in alb.

\"pentru ca domnu\' e de negasit
sub nicio piatra si in umbra niciunui copac in frica niciunui om\"....

Bine-ai venit printre paminteni! :))

Cu pretuire,
Emil

Emil, eu nefiind un poet, scriu cu pretext... De cele mai multe ori pretextul e o idee... Si s-ar putea ca, subconstient, sa las lucrurile mai diluate tocmai pentru ca ideea sa fie mai bine receptata... Nu stiu :)
Viata-i dura printre pamanteni... Dar ce alt loc exista?

Adam si Eva izgoniti din rai, cazuti in gradina profanului, indraznesc sa foloseasca numele domnului pentru toate cele neintelese, pentru greselile proprii, pentru orice... Au ramas mici, neinsemnati si nu vor putea niciodata sa-si asume propria existenta pana la capat. Amintirea Edenului le-a ramas vie, iar Dumnezeu ii mai cauta inca pe cei norocosi, visatori si idealisti.
Nu cred ca le cere nimic in schimb si nu incaseaza nimic de la nimeni, pentru ca atunci cand ii cauta, Adam si Eva se ascund dupa copaci, vinovati, mintindu-se ca El nu-i vede. Dupa marea despartire, numai idealistii mai ies din ascunzatori pentru a-L intalni.

\"Omul,monoton univers
Crede ca-si sporeste bunurile
Dar din mainile febrile
Nu ies fara sfarsit decat limite
Spanzurat peste-un gol
De firul lui de paing
Nu se teme si nu e sedus
Decat de propriu-i strigat
Drege destramarea inaltand morminte
Si ca sa te poata gandi,Eternule
Nu are decat blesteme\"
Giuseppe Ungaretti - La Pieta

Pt.conformitate

lucian