jurnalul zilei de ieri

a mai trecut o zi în care nu am simțit niciun loc comod în mine ea, cea fără nume, ca o boală incurabilă care te pândește să te prindă cu garda jos s-a instalat cum spuneam? comod peste tot, era loc, străvezie și mută a cucerit fără luptă un suflet demult gol. încerc o transfuzie cu primăvară ies, mă gândesc că e deja amiază nu-mi mai știu vocea merg în parc, da mă așez pe o bancă în jur oamenii și-au scos câinii la plimbare mă gândesc uneori că ar fi bine să-mi iau și eu unul deși ar fi probabil inutil, ar avea de suferit eu nu pot avea grijă primăvara asta nici măcar de mine aud o voce blândă întorc capul, o doamnă își mângâie cățelușa mă întristez și-mi amintesc destul de târziu de vocea mamei aud cuvintele ei dintr-o seară o seară spre sfârșit ”hai, vino să te mai strâng puțin în brațe n-o să te mai iubească nimeni cum te-am iubit eu” de ce, mamă? de ce nu m-a iubit niciun bărbat? cineva cu un alt câine se îndreaptă spre banca pe care stau se așază îl aud Gilda! o mângâie și îi vorbește atât de frumos încât pentru o clipă îmi doresc cu toată ființa să fiu un câine el, cel de lângă mine, un tip drăguț m-ar întreba dacă mi-e foame nu, n-am mâncat nimic de ieri de la prânz am băut doar o cafea nu mai zic cum a fost că mă critică mihai c oftez adânc și nu am aer în ultimul timp mă ridic și, și peste umăr în timp ce plec, îl mai privesc pe bărbatul acela îmi pare cunoscut…