poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 567 .



Incursiune pe firul de iarbă
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [aalyah ]

2009-03-16  |     | 



Stau de vorbă cu mine însămi din ce în ce mai des în ultima vreme...
Despic, în mai multe de patru... firul, minunându-mă de numărul de scame, ninse la picioarele mele.
O, Doamne... amintiri peste care s-au așezat din belșug praful și... anii. Trec mâna pe deasupra, încercând să înlătur greutatea sub care se odihnesc nestingherite. Durerea provocată de gestul meu mă obligă să mă opresc, ridicând-o instinctiv la nivelul ochelarilor, nedându-mi seama dacă este fața ori dosul palmei și neștiind dacă roșul aprins care mi-a ucis retina este de la unghiile ojate mai devreme ori de la sângele descătușat de încăpătânarea mea de a o redescoperi pe cea care am fost.


Adolescentă fiind, căutam să prind fiecare suflare a universului, ca și cum aș fi prins fluturi pentru insectar. Sorbeam fiecare zâmbet al răsăritului, jurându-mi că atunci când întunericul va năpădi viețile celor din juru-mi voi elibera toate razele așezate cu grijă în inima deja matură și le voi lumina cărările, luându-mi ca rasplată doar bucuria de a trăi.
Veselia, râsul molipsitor și pofta de viață sunt moștenite de la mama care( așa cum singură spune) va râde chiar și în fața morții.
Îmi amintesc diminețile în care vecina locurilor unde ai mei cultivau legume... mă prindea întinsă la capătul rândurilor de vie, întrebându-mă ce făceam acolo. Îi spuneam că sunt supărată și o rugam să mă lase. N-aș fi îndrăznit vreodată să-i spun că ascultam picăturile de rouă, scurgându-se pe firul ierbii, până acolo unde simțeau că sunt acasă și că sunetul pe care-l scotea creșterea verdelui din locul unde totul se transformă îl percepeam ca fiind special creat pentru mine, ne'nțeles de nimeni altcineva.
Îmi amintesc serile când, după tura de 12 ore, tatăl meu, odihnindu-și gândurile... îmi arăta palma stângă, întrebându-mă ce vedeam. Așa cum îmi povestise cu ani în urmă, acolo era leagănul și suflul necesar pentru a nu renunța. Am fost născută prematur, acasă. Până la spital m-a legănat într-o singură palmă(atât eram de mică). A fost singurul care a știut că vom reuși, punând în acel căuș atâta iubire, speranță și atâta dorință de viață, încât se simțea secătuit. A avut încredere în mine, de la prima mea gură de aer până la ultima lui gură de aer.
Îmi spunea atâtea lucruri, unele înțelegându-le mult mai târziu. Îmi spunea că atunci când voi avea copii voi întâlni situații în care voi fi în stare să ucid. Dar să nu mă las pradă pornirilor de moment, pentru că îi voi putea apăra doar cu scutul iubirii. Câtă dreptate avea...
Îmi spunea că, indiferent ce-mi rezervă destinul, să nu las pe nimeni să mă lovească. Uitând să precizeze că inimile nu se pot ține sub cheie și că nu de noi depind toate astea.
Îmi spunea că, cel mai important lucru, atunci când ies în lume este să-mi țin spatele drept și privirile la nivelul celui cu care stau de vorbă. Să nu caut bănuți pierduți pentru că voi ajunge să mă târăsc. Dar nici să merg privind cerul pentru că voi cădea, cu siguranță.
Am înțeles tâlcul sfaturilor, târziu... poate mult prea târziu... atunci când după fiecare eșec închideam ochii, micindu-mă într-atât încât să pot doar respira, căutând palma stângă a tatei în care să mă pot iar cuibări, sorbind puterea de care aveam nevoie.



Mi-e tare dor, uneori, de moștenirea de la mama. Mă caut, rătăcind, râzând și trăind fiecare clipă, sorbind viața petală cu petală. Mai am și azi momente în care... dorindu-mi să încalc reguli mă așez pe banca imoralității, privind cerul. Ori... îmi prăvălesc ridul adânc al frunții în iarba de la capătul rândurilor de vie, ascultând sunetul misterios cântat de șoaptele picăturilor de rouă. Însă... de fiecare dată sunt prinsă și... caut cu înfrigurare leagănul de-nceput, palma care nu m-a lovit nicicând, poate de teama de a nu-mi lua ceea ce mi-a oferit. O caut și... nu e...
O deschid pe a mea, sperând să-mi regăsesc drumul.
Sângerează!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!