dzeu locuiește ilegal în mine

pătimaș! și noi, parte din El, preaÎnaltul, atât de pitit după alb-astrul cerului.
..................
vă citesc cu plăcere, d-le Radu

Multumesc de cuvinte, Elena.

puternica imagine
\'pur și simplu îmi vine să-mi bag degetul pe gât să vomit toată viața asta
poate-alunecă și-și rupe un picior\'
dublata de una prietenoasa
\'să mă cheme să-i aduc ceai și prăjiturele cu fulgi de ciocolată\'
cat despre chirie... in ce sa plateasca?
numai bine.

Stefan ... sa plateasca in bine :)

Madim - din pacate, e o corespondenta unidirectionala... Multumesc de cuvinte.

Ioana - nu e o dilema de ordin moral... Pentru ca moralitatea are prea multe ambiguitati legate de termenele de referinta. E o dilema de ordin uman. Pe care cred din ce in ce mai mult ca doar hazardul o poate rezolva cumva...
Multumesc pentru cuvinte.

bătrâne cu textul acesta mă convingi premiul obținut de curând la Ploiești Dacă prind în marginea vieții tale poetice de om și cuvântător mai multe poem cu voia ta mă declar un frate mai mic al lui radu herjeu Fiindcă sunt scos de la porție nu pot să afișez o steluță dar desigur că lumina silișteanului îți stă pe umăr

Floriane - imi sta cu multa bucurie lumina ta. Iar fratele mai mic eu ti-s.

Poem superb,al caror cuvinte au fost instelate pe drept cuvant....Ce sa zic domnule RADU HERJEU, poate ar trebui sa-I SOLICITATI 2 minute,ca de la muritor la nascator de Cuvant si nu sa-i vorbiti prea prieteneste,ca s-ar putea sa va inteleaga gresit.Poate isi va aminti cum l-am scrijelit,impreuna,iudeeste pe obraz cu un sarut si ne va invata sa-I ascultam tacerea,acea tacere ce strabate aparenta imanenta a partii noastre darwiene.Si nu-L vomitati,EL e duhul lui \"eu\" si fara de El moleculele ce va compun trupul nu vor mai avea liant,veti disparea si nu va va mai putea SOLICITA nimeni bunavointa,niciodata. dan-viatasiatat

Dan - Solicitarile mele, atatea cate sunt, merg spre oameni... Sunt mult prea importanti pentru mine.

Am citit poezia ascultând \"Timeless love\", interpretată de J. Rush. Îmi place în mod deosebit. Pe aceste acorduri, poezia pare un cadru dintr-o casă veche, plină de amintiri și de păianjehi, și de lumină strecurată curcubeic printre mobile din alte epoci. Podelele scârțâie din când în când și mă întreb atunci dacă nu e chiar Dumenezeu cel care îmi strică liniștea. Uneori, chiar e și atunci îl invit să ia loc undeva, pe un colț de sofa, și îl întreb câte și mai câte, despre toate cele. Azi sunt predispusă la scene de roman, nu știu ce caut în poezie. Am însă circumstanța atenuantă că mi-a plăcut poezia aceasta și că am încercat să exprim o trăire sau două legate de ea. O zi bună.

Mariana - Si eu ma-ntreb deseori cine scartaie podelele interiorului meu...
Iti multumesc mult pentru cuvinte.

aceasta este o poezie adevărată!

dzeu asta obisnuieste sa aiba mai multe case...se lafaie in atatea suflete...dar oare nu noi avem nevoie de el?cred ca nici n-ar exista daca toti am fi puternici si n-am avea nici macar o urma de indoiala asupra lumii in care traim,asupra realitatilor care ne sunt infipte pana in gat.
mi-a placut!si...chiar asa!pune-l sa plateasca chirie sau...usureaza-ti situatia,pune-i tu piedica!:)

nu am citit multe texte semnate de tine. Dupa primele 4 sau 5 pe care le citisem mi-am zis ca deranjul era mult prea mare si nu se merita. In plus in jurul textelor tale era forfota mare, laude + stele si alte blablauri si totul pt nimic.(adica era semnatura unei celebritati dar asta era tot) Iarta-mi sinceritatea dar uneori sunt de o sinceritate coplesitoare si de regula asta imi aduce numai necazuri. Chestia este ca nu-mi pasa.

Acum am intrat din curiozitate. Textul acesta se afla de ore bune la fierbinti si mai ploua si cu stele asa ca n-am rezistat.
Am citit poezia si mi-am dorit sa te felicit dar nu puteam face asta fara sa-ti spun exact ce credeam despre poeziile tale.
Iti doresc sa poti scrie astfel cat mai des.

noaptea-l aud dându-și în cărți
trișând ca de obicei el atotputernicul știe fără să le-ntoarcă

ți s-a mai dus una necredinciosule ajungi tu la mâna mea.. da, da, el asa crede :))

si sa plece naibii, eu n-as vrea nimic de la el

:)
printre cele mai bune poezii cu dumnezei citite de mine
numai bine

am citit cu placere poemul sau poezia si sincer imi place dar am o unda de-ndoiala, un dar, care se pune cu semnul intrebarii...
-dar nu se putea face una si mai buna fara criticile aduse divinitatii?
(adevarul nu-l stie nimeni, dar eu cred in existenta binelui si al raului si-al unei entitati centrale coordonatoare...)
cu deosebit respect, pentru Radu Herjeu omul ,vedeta si poetul...
tavy

Cu patima și supărare, cu curaj... dar degeaba, toate le face bunul Dumnezeu, cu mâinile Dumnealui, cu apa Dumnealui, cu întrerupătorul Dumnealui. Voința este numai a noastră. Puterea este dată de El. O supărare în zadar, toate le putem cu puterea Dumnealui. Cred că noi trebuie să plătim chirie. Că viața e tristă, grea, dură ... as fi vrut să-mi explicați de ce... să fiu mai înțelept. Dar cred că de vina nu e Dumnezeu. Poezia aceasta ajută doar întunericul și e originală dar întristează și tulbură iar ce tulbură e demonic. Iată că avem putere să scriem orice... dar ne ajută?

Forta cuvantului in acest poem e devastatoare.
M-a dus gandul, ca poate eu unul, I-am dat motive sa ma tepuiasca.
Deosebit respect.

Partea a doua a poemului mi-a adus aminte de \"îmi salut îngerul\" și asta m-a înduioșat puțin. Prima strofă mi se pare puțin încărcată, parcă ar avea 2-3 versuri în plus, lipite. Dar asta nu-i scade din forță, mesaj, frumusețe.

da, foarte frumoasa poezie. dzeu iti pune piedici iar tu asa tare si mare cum esti te ridici si te faci ca nu s-a intamplat nimic si mergi mai departe scrijelind in rana: ma descurc si singur, cand de fapt nu e asa. si daca-ajungi la mana lui, e vai! ai obosit sa fugi pe loc dar el nu oboseste sa se impiedice de tine (degeaba). de plecat tu vei pleca, iar miza va fi vesnicia. iti permiti sa te risti? el nu si-a permis sa fie dzeu pe cruce.

Cum s-ar materializa acea chirie, Radu? Printr-un strop în plus de fericire? Prin libertatea de a nu mai simți durerea, teama, singurătatea și de ce nu...iubirea de tot ce mișună în jurul nostru? Prin noi deveniți stânci, pietre adunate hrănind flori de colț, ciudate arătări mimând viața?

Cu un zîmbet amar în barbă admit că, da, dzeu ar trebui să plătească chirie, măcar până își rezolvă actele la circa financiară:).
Poezie a cărei concizie și frumusețe nu poate să te lase indiferent. Ton și mesaj cu care adeseori mă identific fără a-l putea striga vreodată cu atâta eleganță și talent.
Felicitări!

frumos poem. oare ar trebui sa+i cerem chirie? poate că put și simplu nici el nu și-a dat seama de ce a ieșit... și stă în noi din momentul în care ne naștem încercând să-și gasească lui însuși un sens...
mai știi?
să nu-i cerem chirie... oamenii de știință spun că la un număr de zile toate ceulele din noi se schimbă.sunt înlocuite. devenim alții. singurul care rămâne același în noi, de la un capăt la altul e EL.
eu zic să nu-i cerem chirie. sa-i urăm noapte bună totuși... dormim în același pat.

Poezie anticrist dar ai griji ce iti doresti s-ar putea sa se indeplineasca si cand o sa plece el din casa ta altcineva va venii si va zambii din adancul peretilor si visele vor fii altfel adica o sa fie mai realiste

Ioan Peia - Nu stiu daca ai dreptate, dar apreciez ca ai simtit s-o spui.

Roxana Grigoras - de acord cu tine... Si eu cred ca n-ar exista pentru cei pentru care exista... Daca oamenii ar fi altfel.

Anele - ma bucur ca ai uneltele necesare sa judeci valoarea textelor mele. Asta cu celebritatea s-a vrut o gluma, banuiesc. Iar stele? Cred ca te-ai uitat in alte pagini.

Mihai - Iti dai seama cum ar fi reactionat unii daca i-as fi spus asa cum zici tu ? :)

Ciurtin Octavian - eu n-am criticat nici o divinitate. Pentru asta, ar trebui sa am o oarecare legatura cu ea.

Alpha - intunericul e ajutat de habotnicie si obscurantism. Iar un zambet sau un rasarit de soare te poate tulbura, fara sa aiba nimic demonic in ele...

Liviu - plecaciune pentru vorbe... nu mi-ai spus si care ar fi acele doua versuri. oricum, e prea tarziu pt varianta pe hartie :)

FE - cand m-am nascut nu m-a intrebat nimeni daca vreau sa risc sa traiesc.

Anne-Marie - poate putin bine in schimbul binelui...

Ina - multumesc pentru cuvinte

Ela - multumesc...

Rist - lasand la o parte multimea de \"i\"-uri care au invadat comentariul, ramane absolut ramarcabila sintagma \"poezie anticrist\"

Un aparent aer de ingenuitate însoțește acest poem care repune pe tapet clasicul conflict tată-fiu, ridicat aici la o altă dimensiune, care nu ține neapărat de credință ci mai degrabă de nevoia imperioasă a unei imediate eliberări, a unei evadări din spațiul strâmt impus de conveniențe, un spațiu redus la propriul eu, la propriul for interior. Interesantă este aducerea lui Dumnezeu la dimensiuni umane, absolut comune, un Dumnezeu care își dă în cărți și trișează ‘ca de obicei’, un Dumnezeu care, spre deosebire de cel din celebra ecranizare ‘Bruce Allmighty’, pare mai puțin simpatic, pentru că ‘nu dă cu mătura în spațiile comune’ și ‘nu trage niciodată apa’. Un Dumnezeu care își sfidează cumva ‘proprietarul’, deoarece tot timpul ‘învârte’ ceva și nici măcar nu o face discret, părând el însuși un rebel, maculându-și cu bună știință propria imagine, fără să-i pese în vreun fel de consecințe. Ce putem face în fața unei astfel de dileme? Radu ne propune o soluție originală, surprinzătoare, care nu necesită, așa cum s-a mai insinuat, folosirea unei paradigme: îi cere chirie Atotputernicului, cu un gest ultimativ, dar atenție, și aici survine gravitatea mesajului, nu ne dă și soluția. Cumva, dilema este transferată lectorului, lăsându-l pe el să dea, în ultima instanță, verdictul. Aflându-ne așadar în poziția judecătorului, soluția stă la îndemâna fiecăruia dintre noi, fără ca aceasta, odată decisă, să echivaleze, din nefericire, cu adevărata eliberare. Cel puțin nu deocamdată. Cu prietenie, Gelu.

Gelu - ai intuit corect natura conflictului... Si, totusi, credinta incape... credinta (sau lipsa ei) in mine, in oameni, in capacitatea fiecaruia de a-si gasi drumurile prin forul interior.

Noi l-am creat pe Dumnezeu (observi, nu spun nicidecum \"inventat\"). Noi am creat si iadul, si raiul, si atatea... Pentru ca noi avem nevoie de astea. Sunt ca niste legi, cu interdictii de tot felul. Cei ce au ticluit insa dogmatica religiilor au imbrobodit lumea cu minciuni. Din cauza asta multi sunt indoctrinati de religie si chiar le e teama sa gandeasca dincolo de anumite lucruri.
Poezie originala! ;)

Matei... de acord... desi eu inclin spre inventie.

Radu, la cat de frumos am fost mintiti milenii intregi, la cati oameni s-au privat de la cele mai mici bucurii ale vietii pentru asta, o parte din mine spera din rasputeri sa existe acea forta superioara, bineinteles, nu sub forma in care ne este prezentata de religii. Pe de alta parte, odata ce putem fi clasificati de biologie si noi intr-o familie, incrangatura, ordin, ca si restul fiintelor, de la puricele de balta pana la balena, inseamna ca nu suntem decat o fractiune a vietuitoarelor, o specie... Cu noroc, am pus stapanirea pe restul naturii.
In noi, in oameni, dzeu locuieste ilegal, iar dzeu nu mai e al fiecaruia, ci fiecare are un dzeu al sau. Caci nu multumesc aceluiasi dzeu si invingatorii unui razboi si invinsii. Nu acelasi dzeu ii lasa pe unii sa moara si pe ceilalti nu. Dar, important, dzeul fiecaruia il motiveaza pe individ - efectul placebo, iar aceasta forta, data fiecaruia de dzeul sau (riscand sa ma repet si sa fac si-un pleonasm, zic \"dumnezeul sau personal\", nu al comunitatii sale) poate muta muntii din loc, caci in baza acestui dzeu, ei cred ca pot realiza orice si ca moartea le va aduce viata vesnica. Nu ne putem rupe de acest dzeu, pe care unii il gazduiesc cu placere, si caruia altii ii cer chirie, atata timp cat a pus stapanire pe noi. Doar crescand intr-o comunitate atee s-ar putea realiza asta. Sau poate nici asa. :) Caci oamenii ar gasi apoi idei, concepte in care sa creada.

Matei - ai dreptate. Eu mi-as dori ca oamenii sa-i aiba pe oameni ca dzei interiori in numele carora sa faca ceva in viata. Sau care sa le dea forta de care vorbesti. Eu sunt convins ca oamenii au nevoie sa creada in ceva. Doar asa pot merge inainte.

Și, din păcate, cel mai des facem greșeala de a atribui semnificații, nu în baza a ceea ce știm despre celălalt, ci în baza a ceea ce știm noi despre noi înșine și despre cei pe care i-am mai întâlnit

Da, Cornelia, recunosc :)

Nu,Radu,nu. Nu-i Dumnezeu intrusul. El e Marimea.
Noi suntem \"chiriasii\",viermii trantori ce-i imputim intimitatea.Bacterii (comensale ?) ce-i colcaim prin \"mate\".
Uitate-n jurul nostru. Iti place ? Mie nu.
Asa il otravim pe cel ce ne cuprinde.
Pana-ntr-o zi cand nemaisupotand ne va deratiza.De-a valma.Sa vezi atunci \"credinta\",farisei si rugaciuni. Ce-atata-n van filozofie ?

lucian