iguana

e soare și tot spitalul pare o iguană bătrână lipită de asfaltul cald pe alei bâzâie viața ca un bondar beat de lumină doar în saloane frigul a rămas adânc până la oase M e singur într-o amintire în care copiii lui sunt oameni la casele lor îl salut doar ca să-i dau de veste că-i zi. izbucnește în plâns apoi se lipește de faianță și urlă atunci îi dau drumul în prăpastia infinită din el iarba crește fragedă și provocatoare în curtea spitalului îmi vine s-o calc dar îmi amintesc că nu mai am tălpi ascult la maxim clocotul din plămânii lui M toate vizitatoarele par înmugurite gata să izbucnească în floare gleznele lor sunt prea subțiri și fragede în curând vizitatoarele vor fâlfâi nerăbdarea ca pe-o aripă de oțel ce-mi va secționa gândul în două ele vor pleca prea devreme trecând peste singurătăți săltându-se ușor ca peste niște praguri tocite. M va privi printre clipele moarte în picioare și va zâmbi de parcă ar ști.