Jurnal
un punct desenat cu stiloul pe nas
2 min lectură·
Mediu
în copilărie fratele meu Ion îmi desena cu stiloul pe nas
un punct albastru
atunci fugeam să privesc soarele printr-o frunză de viță de vie
de pe ultima treaptă a scării din lemn care ducea înspre podul casei
iarna era mai greu urcam foarte încet
uneori cădeam și o luam de la capăt
dar
mereu ajungeam acolo sus
și mereu îmi era teamă să mai cobor
fratele meu venea și îmi striga râzând
nu-ți fie frică eu sunt aici hai coboară
alunecam pe scări și el mă prindea
apoi mă arunca până spre soare
uneori cred că nu am mai reușit să ies din soarele acela
anna cânta la pian Ion desena apoi elefanți albi cai păsări lei îmblânziți
o menajerie întreagă
și foarte multe pătrate
în care așeza cuvinte pentru vremea de acum
toamna cobora peste noi cu o blândețe fără de seamăn
ne imaginam că suntem nemuritori
mai ales pe la ora amiezei
când orașul devenea un funigel rătăcit
cu punctul desenat pe nas de fratele meu
am trecut prin lumea aceasta fără de seamăn
am cântat pe la porți ce păreau pentru alții închise
și ele mi s-au deschis întotdeauna
am intrat în case albe sau negre
în cutii de chibrituri sau în castele imaginare
mereu am călătorit prin ochii oamenilor deschiși înspre mine
mereu am plecat mai departe
am învățat de la Ion fuga renunțarea uimirea
le voi duce cu mine spre capătul nopții
am învățat de la el că toate cuvintele noastre sunt
doar fum ceață și îndepărtare
în ele te poți ascunde ca într-o poveste cu scară de lemn și soare
colorând fantastic o frunză de viță de vie
a rămas doar un punct albastru desenat cu stiloul pe nas
oricât de mult mi-aș dori uneori
el nu se va șterge odată cu vremea
de exemplu
să spunem așa
într-o sâmbătă oarecare
privești peste acoperișurile unui oraș care nu mai există
atunci poți observa doi oameni
cu aripi transparente și uriașe
ei acoperă cerul
suntem noi
de exemplu
să spunem așa
eu desenez acum un pătrat
în el pun cuvinte la întâmplare
cuvintele nu se pot observa
dar
se vede cu sufletul liber
un punct strălucitor și albastru
desenat cu stiloul
pe un nas de copil
ascultă poezia în lectura autoarei
un punct albastru
atunci fugeam să privesc soarele printr-o frunză de viță de vie
de pe ultima treaptă a scării din lemn care ducea înspre podul casei
iarna era mai greu urcam foarte încet
uneori cădeam și o luam de la capăt
dar
mereu ajungeam acolo sus
și mereu îmi era teamă să mai cobor
fratele meu venea și îmi striga râzând
nu-ți fie frică eu sunt aici hai coboară
alunecam pe scări și el mă prindea
apoi mă arunca până spre soare
uneori cred că nu am mai reușit să ies din soarele acela
anna cânta la pian Ion desena apoi elefanți albi cai păsări lei îmblânziți
o menajerie întreagă
și foarte multe pătrate
în care așeza cuvinte pentru vremea de acum
toamna cobora peste noi cu o blândețe fără de seamăn
ne imaginam că suntem nemuritori
mai ales pe la ora amiezei
când orașul devenea un funigel rătăcit
cu punctul desenat pe nas de fratele meu
am trecut prin lumea aceasta fără de seamăn
am cântat pe la porți ce păreau pentru alții închise
și ele mi s-au deschis întotdeauna
am intrat în case albe sau negre
în cutii de chibrituri sau în castele imaginare
mereu am călătorit prin ochii oamenilor deschiși înspre mine
mereu am plecat mai departe
am învățat de la Ion fuga renunțarea uimirea
le voi duce cu mine spre capătul nopții
am învățat de la el că toate cuvintele noastre sunt
doar fum ceață și îndepărtare
în ele te poți ascunde ca într-o poveste cu scară de lemn și soare
colorând fantastic o frunză de viță de vie
a rămas doar un punct albastru desenat cu stiloul pe nas
oricât de mult mi-aș dori uneori
el nu se va șterge odată cu vremea
de exemplu
să spunem așa
într-o sâmbătă oarecare
privești peste acoperișurile unui oraș care nu mai există
atunci poți observa doi oameni
cu aripi transparente și uriașe
ei acoperă cerul
suntem noi
de exemplu
să spunem așa
eu desenez acum un pătrat
în el pun cuvinte la întâmplare
cuvintele nu se pot observa
dar
se vede cu sufletul liber
un punct strălucitor și albastru
desenat cu stiloul
pe un nas de copil
ascultă poezia în lectura autoarei
096366
0
desenat cu stiloul
pe un nas de copil”
pe care sunt bucuros că l-am întâlnit, chiar dacă numai în castelul imaginar al Agoniei. El a deschis
„porți ce păreau pentru alții închise” și ai „intrat în case albe” a sufletelor celor ce te citesc. Printre ei, neînsemnat, un Dor.
Viu, frumos, natural, muzica dată de înlănțuirea cuvintelor plăcută, un final care emoționează.
Doru Emanuel