Ferestre

pe masa asta e veșnic dezordine hârtii așteptări risipite uneori îmi imaginez că ștergi praful și deschizi ferestrele larg * tot mai rar visez oameni tot mai des visez lacuri intru în ele și mă spăl de toate uitările mamă noi două nu plângem doar ardem încet până curge pe inimă ceara tăcerilor * alteori mi-e dor de părul meu lung din anii de școală cineva să mi-l despletească și să-l pieptene cu mișcări adormite camera să miroase-a cerneală și a somn de copil picurând pe obraji atunci mă privesc în oglindă văd cum moartea aruncă peste umărul meu timpul ca pe o perie știrbă * deschide ferestrele uite îmi cresc fluturi în palme se zbat ca într-o scrisoare rătăcită pe drum mă întreb dacă tu visezi punți ori cărări sugrumate de ape.