Fotografii pierdute

unul dintre acele daruri pe care divinitatea ni l-a dat cînd ne-a trimis în călătorie: să putem să ne imprimăm oamenii dragi în suflet și să rămînă acolo ca un album pe care-l răsfoim cînd suntem singuri. și așa rămîne certitudinea ca nu e totul pierdut.
emoționantă fotografia ta, cu sinceritate,

o nuanță de melancolie, un plus de sensibilitate și...în final, o fotografie; aș considera că simbolurile sunt astfel create încât să susțină acel climat al regăsirii imaginii unui chip deloc uitat,
*
întrebarea rostită converge spre incantație și sugerează rima interioară a versului, completându-i muzicalitatea;

aprecieri și salutări din bucuresti,
amalia

Cezara, Amalia, vă mulțumesc că ați răsfoit împreună cu mine albumul de fotografii pierdute. Chiar îmi dădea un sentiment de singurătate.

Salutări din Cluj, cu drag
Victor

P.S. Cezara,întâmplător și tu ai un album chiar dacă în alt context.

asa este.probabil empatia ce leaga oamneii care iubesc culoarea cuvintului...
cu drag,