me, myself & I

Cred că toată lumea a trecut sau trece prin experiența asta.
Experiența “ghicitului”: câte femei au orgasm, câți bărbați beau bere și se uită la futbol; câte stele, dacă este sau nu este calea lactee, casiopeea în w.
Importante sunt, de fapt, luminile orașului – city lights -

Poezia transmite toate aceste stări deci este o poezie buna, reușită.
Chiar și oamenii care se uită urât la tine se simt în poezie – reușești să surprinzi cu farmec o mulțime de flashoff-uri.

o poezie frumoasa, care ajunge la cititor fara ezitari si rute ocolitoare.
\"câți oameni se rostogolesc în moarte
la fel de simplu cum
noaptea asta se rostogolește în dimineață\"
- excelent.

intrebare: repetitia din primele patru versuri (\"spate\") este intentionata?

text bun, acel singuratati mi se pare putin nelalocul lui, dar, e un fel de rewind acest episod si e faina senzatia pe care o incerci cintind; se misca in ritm de diapozitiv.spre final e interesanta perspectiva, te indrepti tot mai mult catre tine, catre sine ramanand langa cei care merita.

paul, ai simtit cu mine vad :) dar... city lights cum le spui tu nu sunt astea... sunt altele

sunt tigarile aprinse ale fetelor de la inter, sunt firmele luminoase de pe magheru, sunt farurile masinilor la liniuta... mie city lights\'urile imi dau o cu totul alta stare decat cea din textul asta... o stare de bine, o stare de ... nush nu pot sa o descriu... pur si simplu iubesc bucurestiul noaptea ... iar starile sunt diferite tocmai ptr ca oamenii care sunt pe strazile bucurestiului noaptea sunt cu totul diferiti de cei pe care incerc sa ii ghicesc ascunsi intre ai lor 4 pereti :)

adriana, niciodata nu mi\'au placut rutele ocolitoare... cu toate ca la drum lung sunt faine si aclea... nu stii niciodata peste cine dai :) in poezie in schimb mizez mereu pe sinceritate pe streight fww :)

merci de trasul de maneca... repetitia acolo nu isi are locul ! voi modifica!

medee ... ce sa zic... ar fi pacat de noi sa nu ramana langa doar cei care conteaza ! poop muult si mi\'e dor de tine

merci de citire oameni buni! va mai astept!

gabisa

mie mi se pare ca finalul pierde din forta. exact la strofa in care oamenii se uita urat la o femeie singura pe strada, cu tigara aprinsa. aia ar putea lipsi si in plus ai putea sa vii cu un final mai dur, mai taios. asta se vrea inocent si dragalas cu oameni mici, e un alint. unul care nu se potriveste cu inceputul.
parerea mea.

finalul, dacă nu mă înșel, a tot fost prezent în mai multe texte. pesemne ideea pe care o cuprinde a rămas locului. sau se lucrează la construcție.
dincolo de astea și de typo (le vezi tu care), confesivul ăsta când simplu, când cu artificii (mă refer la folosirea lui &, la indecizia privind cratima, respectiv apostroful - m-am, m\'am) te prinde încă. o așteptare.

leo, m\'ai mai spus de multe ori ca finalurile mele isi diminueaza din intensitate, din forta... Asda scriu eu se pare ... e ca un fel de marca inregistrata gabisa :))
acum fara gluma... ideea era de a sublinia diferenta dintre acei oameni, banalul din ei si acei oameni apropiati mie, acei oameni din mine, acei oameni indragostiti de viata si zambete... stii? eu cred ca un om este frumos tare atunci cand rade :) atunci cand rade cu pofta , din inima... si sunt atat de putini....

mada, mi\'era dor de tine :) nu te\'am mai gasit pe mess... ce e cu tine?

ai prins bine faza cu finalul... a mai fost folosit dar in texte fara prea mare valoare si l\'am tot clt+x ctrl+v dintr\'un final in altul... dar cand scriam poezia asta mi\'a venit pur si simplu in minte si cred k aici se potriveste cel mai bine :)

poop mult si merci de vizite :)

gabisa

am uitat :)

nu e indecizie intre a fol cratima sau apostroful... toata lumea stie ca eu fol apostroful la chat, commuri etc... si din obisnuinta la fel il fol si cand scriu textele... dar le modific inainte sa le postez./... doar s\'a intamplat sa sar cateva de la modificat :)

poop

Un titlu care ma duce cu gandul la un film, o comedioara, cu Jim Carey - Me, Myself & Irene. Bineinteles, poezia aceasta n-are de-a face nimic cu acel film. Un titlu rezumativ al continutului si, presupun, voit pleonastic. In rest, un poem despre singuratate, despre ipocrizia oamenilor si mai ales despre copmpexitatea sinelui. Acei oameni mici din tine care stiu sa zambeasca... Parca e si mai dureros ca numai in ei poti avea incredere si doar la ei gasesti intelegere. E de inteles, ei sunt tu.