ziua a șaptea

viața începe aici în miezul haosului citadin cu pași risipiți în mocirla zilnică cu ochi întorși spre adânc impasibili la stridența din jur ies în stradă și parcă ies din mine ma pliez pe asperitățile zilei în care pătrund nu mai am inimă nu mai am sânge sunt robot împing alaturi de ceilalți același bolovan îl urcăm spre craterul vulcanului care arde mocnit între timp nimic nu se schimbă diminețile orașului sunt identice aceeași învălmășală gurile de metrou înghit lacome oameni mașini blocate în intersecții claxonează nervos pietoni cu fețe indiferente fac slalom printre excremente canine iubirile se citesc pe ziduri trec prin inimi zdrențuindu-le se exhibă prin tramvaie parcuri și emisiuni televizate clienții bodegilor își expun punctul de vedere lichid pe garduri cocoțați pe bolovan cațavencii timpului își fac numărul anotimpurile au personalitate de tip borderline viața continuă încă aici în mijlocul arenei ca o coridă fără toreador *** în a șaptea zi spre seară mă strecor în pat lângă tine mă strâng în pieptul tău mă așez ca o coastă și aștept să fiu născută din nou