textul meu din iarnă și fată cu lacrimi lungi

îmi place ordinea ta cum pui hainele mele în bagaje mereu deasupra cămășilor tale să nu le amestecăm să-mi vină mai ușor felul în care așezi lingurița de cafea pe șervețel ca și cum ar fi lucruri străine somnul tău matinal mîna stîngă pe inimă buzele întredeschise cruciulița de lemn hanoracul tău verde îmi place cum te uiți la mine nu înțelegi de ce plîng în genunchi pe pat simplu dezbrăcată nu te ating azi doar sunt în mijlocul camerei mele mă întind nasc nasc o femeie care-mi seamănă perfect are alunițe mici pe sîni pielea ridată în jurul ochilor și miroase toată a păr ars din ea iese încă o femeie din ultima încă una acealeași mereu se adună atîtea încît se cațără unele peste altele alunecă trup pe trup ca niște pești aproape roz unul din gura celuilalt se îneacă și avortează fără întrerupere pe o suprafață înghețată așa carne informă udă și lungă pe jos despre care povestesc ca despre iubire te privesc îmi ești drag atît de drag că mi-e și frică mi-e frică