poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2834 .



Oglinda si pendulul 15
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cvasiliu ]

2006-02-26  |     | 



Soarele se cocoțase pe creasta unui munte aruncând mustrător văpăi către orașul care încă tăcea...
Mai întai ne-a întâmpinat gardul- un gard de aproape un metru înălțime, din lemn putred, cu o vopsea de o culoare nedefinită – o înșiruire de dinți stâmbi și cariați. Am deschis ușița îngustă și am pășit cu grijă în curte, de frică ca nu cumva rucsacul meu sau geanta de voiaj să nu culce scândurile ca pe niște piese de domino. "Avem în proiect reparația gardului" a mormăint gazda, poate jenată citind pe chipurile noastre un fior subțire, iar eu, în timp ce închideam portița cutremurat la fiecare scârțâit mai dureros am aprobat din umeri în semn că nu observasem că ar fi ceva în neregulă cu gardul. Tot drumul, din gară și până acolo, fusesem într-un mod multumitor volubil, susținând strategic părerile gazdei – un bătrân mic de statură, probabil fost legionar - :o distrugere sistematică a economiei – "Da, e vina guvernului!"; viața mult mai scumpă în București – "Lumea a început să prefere provincia!", dar, în momentul în care am intrat în curte și am zărit gardul surâzând știrb, am amuțit. Începusem să simt oboseala fizică; m-am încovoiat sub rucsac și am lăsat din mână geanta care tocmai descoperisem ca avea o tonă. Dana și bătrânul însă așteptau fixându-mă, căutându-mi răspunsul în priviri și încercând să mă infuențeze. Dana, un pic îngrozită, ar fi vrut să plecăm - își strângea sprâncenele în semn de dezaprobare și ochiii i se micsoraseră, iar gazda nu găsi altceva mai bun de zis decât: "Vom turna din nou ciment in curte!" văzând că îmi plecasem ochii. În realitate mă simțeam funia de care două echipe trăgeau în sensuri diferite și care amenința să se rupă.
Am ezitat... O dezordine îmbătrânită a obiectelor din curte, ce îmi sărea în ochi, contribuia la impresia generală: sub un mic sopron se revărsau neglijent unelte de grădinărit mai degrabă uitate decât lăsate să se odihnească; o cișmea picura cu o încăpățânare ritmică; iar într-un colt ușa deschisă a magaziei ademenea raze de lumină în intunericul ei umed de grotă. Cimentul turnat în curte era crăpat și din răni curgea o iarbă firavă ce foșnea sub pasi... După o privire aruncată în jur și reținând aceste detalii m-am oprit și asupra casei cu o indiferență impusă, încercând să mă prefac că nu înțeleg mesajul Danei.
Casa se ridica încovoiată timid în umbra zidului alb și înalt al curții vecine, stingherită parcă de înfățișarea ei modestă. În lumina răspândită de un soare piezis de dimineață târzie și filtrată de un copac cu crengi rare și obosite, răsărit din pavaj, avea un aer trist cu pereții gri, jupuiți pe alături, purtând încă umezeala în jurul ferestrelor și cu geamurile murdare, afumate și strânse în lemn tăiat grosolan și nevopsit. În marchiză, din cauza unui acoperiș prea coborât, cu boruri largi, terminat cu un jgeab ruginit și din cauza zidului lateral, se închidea o negură mohorâtă și zdrențuită de urme de praf. Singurii ochi ai camerelor dădeau în această lungă marchiză sorbindu-și din ea lumina, și așa foarte puțină. Întreaga clădire, cu arhitectura neutră, în dreptunghiuri, impusă de necesitate avea totuși un aer pitoresc; griul ce o înveșmânta îi dădea nota de înghețată respectabilitate pe care o haina peticită și roasă, dar curată, o da unui bătrân aprig și serios ce mai poartă și o decorație pe piept. Casa îmbătrânise odată cu locatarii ei și avea aceeași personalitate morocanoasă, rece și strivită sub tabieturi; noii oaspeți îi dădeau o stare de nervozitate.
Doar o clipă am avut impresia paralizantă că, intrând în curte, părăsisem o lume vie și clară pentru a intra, fără preludiu, într-un ținut rece și închis și că vraja sau blestemul mă va țintui veșnic în acea Vale a Plângerii. Doream mângâierea soarelui pe care îl vedeam săgetând, în urmă, trotuarul și strada, în timp ce frigul îmi pătrundea adânc în carne. Am regăsit răceala mai apoi și în camera în care am fost cazați, strecurându-se abil printre mobilele bolnăvicioase și masive, pe lângă covoarele ce atârnau pe pereți și găsindu-și cuib într-un colt după o vază cu flori veștede... În cele din urmă cedasem, poate și pentru că nu aș fi vrut să-l jignesc pe bătrânul legionar și am sperat că voi scăpa de atmosfera învăluitoare de melancolie din curte odată intrat în casă. Am trecut amândoi pragul însoțiți și îndrumași de gazdă ce rostea tot soiul de banalități simulând ospitalitatea pâna la intimidare. Nu am vrut, odată intrat, să-mi manifest dezamăgirea pentru a nu alimenta nehotărârea Danei. Era încă prea uluita pentru a-și manifesta indignarea în vre'un fel. Stătea încordată, dreaptă, cercetând formele și umbrele lucrurilor încercând să se adateze și să-și înfrângă neîncrederea. Tăceam amândoi. Tavanul părea un mecanism gata să ne strivească; aerul, în care se dilua un iz specific, era închis și jilav; mobilele scârțâiau grav și amenințător; lumina becului suspina în nuanțe de roșu – temerile ei erau îndreptățite.
Un prim avânt strunit de trădarea realității. După ce am epuizat fără tragere de inima o ploaie de argumente s-a așternut o liniște ascuțită și opacă. La sfârșit: "Nu-i chiar atât de rău!" a sunat descurajant și naiv. Și firește, inutil. Drept răspuns, a rupt acea liniște cu un râs gâfâit și, ca un ecou, am râs și eu la transparența dezamăgirii; oricât și-ar fi cenzurat vorbele și gesturile, privirea i se topise în depărtări iar ochii păreau că se întorc pentru a se supune închipuirii – aceeași hipnotică ipostază. Doar mie nu-mi spunea nimic așteptarea încordată ce se desumfla ca un balon de săpun întepat de alungite semne de întrebare. Ce așteptam de fapt de la acea zi? O prelungire a experienței mistice din tren in timpul căreia descoperisem că neliniștea mea înseamnă de fapt dragoste? Da! Și poate mai mult, așteptam ca "ea să primească vibrațiile mele, să le amplifice și să le returneze; să citească cuvintele scrijelite cu sânge pe sufletul meu și să le scrie la rândul ei; să se cufunde în apele minții mele pentru a le curăța și a le liniști" (Jurnal). Cuvinte irosite; cuvinte de poet exaltat și patetic! M-a întâmpinat in schimb tortura banalului în picături ritmice și murdare; nici un fulger, nici o explozie, nici măcar o scânteie. Și, recunosc că am avut egoismul de a nu mă întreba ce aștepta ea de la acea zi!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!