la belle dame sans regrets

ea locuiește în mansarda cu ferestre spre nord în pridvor are o mușcată sfielnică roșie cu gene lungi care-i dictează diminețile une lettre d`amour o scrie încet cu litere înclinate spre dreapta mon cher petit amie tu ne m\'écris pas je ne te vois plus tu ne viens jamais apoi o privește naiv își piaptănă părul în culoarea mierii își pune inelul cu piatra ovală întoarce oglinda spre miazăzi și-l cheamă pe nume pe silaba din mijloc douce et tendre el nu se întoarce niciodată după-amiezele încep de la zborul fluturelui ea cântă la pian erik satie avec une tristesse rigoureuse nu se gândește la nimic poartă la robe rouge de la ultimul banchet îl așteaptă pe cel nevenit neștiut și orele trec în cercuri albe multe cercuri albe ea desenează constelații pe șevalet pe-un sfert de cer cu soare la belle excentrique în arpegiu alb-negru lasă ușa deschisă spre grădină dar nu apare nimeni niciodată zâmbește cuiva nevăzut își pleacă fruntea pe brațe și tace în preludiu la două mâini fără partitură cu gândurile înnodate la spate acolo strigătul nu nu se aude ea locuiește în pavilionul cu umbre știe mersul stelelor face păsări din hârtie chinezească le suflă aripile spre nori și nu se îndoiește de nimic niciodată doar spre amurg își întinde mâinile spre marginea lunii și-ascunde plânsul în pântecul ei moale plâns fără vise ea stinge pe rând candelabrele așteaptă ploaia își udă tâmplele cu apă de trandafiri umple paharele blanche champagne pe fundal de catifea dantelă veche arome de fleur de lys și dansează singură în odaia cu ferestre spre nord cu sufletul strâns în brațe irepetabil șoptit la valse sans regrets