poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 156 .



despre condamnare și nevinovăție, în viața mea
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2024-02-11  |     | 



”Unele adevăruri nu se spun, asta nu ai înțeles tu, Cristina. ”

Mai întâi voi analiza ce sens are această propoziție pentru mine. Un prim aspect e că ideea aceasta sună ca o mustrare și totodată un imperativ. Este o afirmare a superiorității unui idiot. El mă vede proastă și nedemnă de respect și crede probabil orbește că eu greșesc și el, având experiență sau inteligență mai mare decât mine, cunoaște ce se cade și ce nu se cade. De aceea el folosește prenumele meu, într-un fel de lipsă de respect verbalizată, clară. Ideea e de fapt că trebuie să nu spunem unele adevăruri și el știe acest lucru și care adevăruri, în timp ce pe mine mă vede ca pe o ingrată sau revoltată conștiință a unui om nedreptățit, care face scandal fără niciun rost, care uită regulile bunei cuviințe și spune adevăruri scandaloase, tulburând echilibrul sau cutumele societății. Sfidând bunul simț și regulile nescrise ale societății, numai fiindcă un om bun și nevinovat, chiar el însuși eventual, e omorât. Deci trebuie să citim propoziția drept ”Unele adevăruri nu trebuie să se spună, Cristina, asta nu ai înțeles tu!” Deci trebuie să afișăm lucrurile în public așa cum "se cade", (urâtă expresie într-adevăr), indiferent de nedreptăți sau crime care sunt în desfășurare. Deci trebuie să cădem. De unde știe acest individ că eu nu am ”înțeles” ce trebuie sau nu trebuie, legat de anumite adevăruri? Ideea lui este că am încălcat deja anumite reguli și asta îl deranjează, deci propoziția lui are sens numai dacă o citim drept ”Unele adevăruri nu trebuie să se spună, Cristina, tu ai încălcat această regulă! Și ce îl doare pe el? De ce mă sancționează cu mustrare? De ce mă crede proastă că nu am știut/cunoscut anumite reguli și el e deștept și știe tot - dar poate că nu e doar faptul că am fost masacrată sau nedreptățită, poate că aveam dreptate să spun adevărul datorită unor lucruri pe care le-am cunoscut pas cu pas și care par să impună mărturisirea adevărului pentru a evita ceva rău, nu doar moartea propriei persoane. Să citească el cu atenție tot blogul meu de memorii și va vedea în ce ordine temporală am înțeles eu regulile sau legile societății sau situația mea tragică în lume - va vedea de ce am decis să scriu totul după aproape 30 de ani de calvar în care nu am spus și oricum nu aveam cui spune nimic. Va vedea că nu aveam cum să cunosc și nu aveam cum să fiu de acord cu știu ce eu reguli neclare de conviețuire, nici după 2013. Nici măcar nu aveam de unde să știu aceste lucruri, fiind izolată, dar nu nebună, din 1984. Ei spun mereu că toți oamenii mint că eu sunt nebună și așa vor toți să rămână situația. Pe el îl deranjează faptul că eu am spus adevărul tot despre mine aici - deci îl irită anumite idei exprimate în cuvinte. El consideră, spune din nou el sau altul, că victimele nu sunt acceptate în societate decât dacă fac jocul agresorilor. Prin această intransigență a sa în fața exprimării adevărului și a ceea ce e drept, el sugerează că, atunci când se întâmplă ceva rău, o anumită crimă asupra cuiva, acel lucru trebuie ascuns cu orice preț, nu trebuie exprimat verbal, deci numai forța brută și violența au dreptul la cuvânt în lume, spune el, cuvintele victimelor gingașe și fără apărare nu sunt binevenite. Poate că are dreptate că, în ultimă instanță, numai forța brută se impune, dar ea se impune fiind de fapt coordonată și controlată chiar de anumiți intelectuali, aproape totdeauna, haosul și vidul de putere nefiind dorite de nimeni. Acea putere intelectuală, care domină și civilizează brutalitatea, este o putere logică, logocentrică, depinde de forța logicii verbale. Intransigența lui asupra acestor interdicții e greșită și ilogică, absurdă, fiindcă implică faptul că unele adevăruri nu se spun niciodată, indiferent de nevinovăția victimei, de gravitatea crimei, de urmările rele ce rezultă din ascunderea adevărului despre crimă, de periclitarea multor lucruri mai importante decât onoarea falsă a unor criminali care par să aibă o imunitate aberantă în fața moralității. Chiar și omorârea sau torturarea continuă a victimei, după ce i-au fost aduse diverse alte prejudicii, este ceva grav. În realitate, mult mai importantă decât forța brută este forța cuvântului, care poate aduce vindecare, iubire, iertare, repunere în drepturi (eu nu le-am avut niciodată), înțelegere a realității, profilaxie a unor viitoare alte crime, bucurie și catharsis artistic (catharsisul artistic poate duce la alte crime, deci atenție și atenție la mimetismul psihodramatic), pace și lumină în locul ignoranței etc. În ciuda acestor multe idei care laudă compromiterea victimei și tăinuirea oricărei crime (probabil că el s-a referit la crimele mai grave, cele mai puțin grave par să fie acceptate testimonial), eu continuu să cred, precum copiii cuminți, că omul nu trebuie să primească în dar la predica de pe Munte, doar Împărția cerului și alte lucruri divine, fiind cu inima curată, blând, făcător de pace, prigonit pentru dreptate, milostiv etc., cum în mod evident am fost și eu, ci omul ar trebui să aibă dreptul de a trăi paradisul terestru acum și aici, în funcție de capacități sau talente, de ce e bun și adevărat, să nu fie ostracizat și lapidat psihic numai fiindcă unii i-au făcut rău și nimeni nu vrea adevărul - cred că omul bun și capabil ar trebui acceptat în funcție de ceea ce este, (și eu am fost ceva bun), neținând cont de abuzurile din trecut asupra sa. În ciuda acelor abuzuri, unele victime nu doar că au perfectă dreptate și sunt perfect nevinovate, dar este posibil ca ele să fie și doate cu calități și virtuți și capacitate intelectuală bună - de ce să dăm cu piciorul binelui, doar fiindcă acel om a fost torturat sau lovit în trecut? Justiția pozitivă (adică acordarea de drepturi celor nedreptățiți etc.) e de mii de ori mai importantă decât justiția punitivă, de pedepsire a celor vinovați. Precum copiii buni din toate epocile, inclusiv cea actuală, eu cred și acum că adevărul și dreptatea nu sunt niciodată ceva ce trebuie evitat, că sunt mereu ceva bun, care susține societatea, că idealul purității este ceva bun, chiar dacă nu e atins niciodată - idealul moral, binele mi se pare a fi în asentiment cu ceea ce e totodată util. Ca moralist, eu sunt intransigentă și nu accept ideea de ”răul necesar” sau înlocuirea albului cu nuanțe de gri, consider că aceia care mă contrazic și vor cu adevărat să mor și adevărul să fie ascuns sunt oameni ticăloși, corupți, care au ceva rău de ascuns și nu au dreptate. Poate că au fost corupți în mod treptat și au avut impresia că devin mai maturi renunțând la ideile curate și frumoase din prima tinerețe. Deși pentru mine idealul moral a fost mereu absolut, fără compromis, țin să precizez că, în cazul meu și poate tocmai în cazurile mai nedrepte, în care ei spun că adevărul trebuie evitat, că nu trebuie spus sau scris public, se întâmplă că și idealul utilitarist al moralității - o acțiune e bună dacă duce la maximizarea beneficiului pentru cei mai mulți - era în acord cu lăsarea mea în viață, care avea mai multe consecințe bune decât rele, chiar nimic rău. Cred că omorârea sau distrugerea nedreaptă a cuiva în mod categoric e ceva rău pentru mulți oameni și nu satisface decât câțiva ticăloși care vor acel lucru și de fapt nici pe aceia. Din punct de vedere deontologic e încă și mai clar că diverși indivizi au greșit asupra mea. Astfel spus, pentru mine morala dreaptă este de preferat (și din rațiuni practice) unei dezgustătoare și reale imoralități, care distruge ceea ce e bun de dragul unui parvenitism fără scrupule. Ei au spus adesea că eu am scris adevărul în zadar, fiindcă am fost condamnată la tortură de zeci de ani și moarte, fiindcă unii oameni răi au mințit despre mine. Eu cred, în ciuda ideilor lor greșite, că e mai bine să fie acceptat ce e drept și adevărat. Ei spun că nimeni nu mă crede, nici dvs., fiindcă toți ați fost îndobitociți și îndoctrinați într-un fel sau altul și credeți că eu am fost nebună și proastă, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată. Acum pun punct acestor scrieri, încă mai sper că oamenii se vor trezi și nu mă vor omorî și vor pune punct izolării inumane în care m-au obligat să stau întreaga viață, în ciuda faptului că am avut mereu perfectă dreptate. Pur și simplu, spun ei, toți au fost mințiți că eu aș fi nebună și că e bine să mă omoare în văzul lumii întregi - evident izolată complet din 84 și fără vreo șansă de a fi cu alții și respinsă de autorii de poezii sau haiku și de toți cei cu care am avut tangențe doar, în trecut. E adevărat că am spus adevărul tot începând cu 2013, dar acest lucru nu a fost greșit din partea mea. Sunt nevinovată și fiindcă sigur mă omorau oricum, chiar dacă nu scriam nimic, totul a fost exact așa cum am spus. Tortura asupra mea a fost mare și reală, un alt motiv pentru care am scris adevărul și adevărul e clar exprimat și foarte puțin sau deloc distorsionat de suferința prin care treceam. Individul care m-a atacat cu ideea de la începutul acestui paragraf nu are dreptate deloc, nici din acest punct de vedere. În virtutea celor de mai sus, unii au spus adesea că eu am scris totul degeaba și tot degeaba am aruncat margăritarele în fața porcilor, fiindcă nimeni nu crede adevărul. ??? Mulțumesc dacă ați citit, totul depinde de dvs., oamenii liberi - eu am fost închisă cel puțin din 1984, dar nu am greșit nimic până azi, în afară de câteva mici detalii insignifiante. Vă spun la revedere, deși nu ne-am văzut niciodată.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!