Jurnal
strada brândușei numărul 1
2 min lectură·
Mediu
ursoaica
puii flămânzi
o unghie în carnea lui Dumnezeu
care a slăbit hățurile
afară e un asfalt proaspăt ca-n momentul în care
tata a făcut pe mortul cât să nu-l vedem
și dus a fost
așa era strada brândușei
amară de asfalt
și-mi treceam degetele de copil peste ea ca și cum îi îngrijeam părul chipul sau spatele plin de pași
și mă prefăceam că o înțeleg
creta mea era din sânge
aveam talent
așa era strada brândușei
acră de asfalt
atunci când
îmi furau banii de pachet
iar eu credeam că tata o să apară
exact prin locul în care
s-a făcut nevăzut
așa era strada brândușei
iute de asfalt
prima alocație
s-a dus pe un ceas electronic
iar cifrele lui mă priveau noaptea precum niște ochi roșii de lup
de care nu m-am temut
niciodată
așa era strada brândușei
sărată de asfalt
am crescut
bobul de asfalt a rămas proaspăt
singurătățile s-au maturizat
n-au primit nume
n-au fost povestite
brațele mamelor părăsite ținând bebeluși
niște ace semilună care
închid răni și cos
guri
așa era strada brândușei
dulce de asfalt
atunci când pleacă
pleacă pentru totdeauna
bărbații adevărați
ies întotdeauna pe ușa din față
cu sticla în mână
sacoul pe umăr
ca și cum ar trage lumea după ei
așa era strada brândușei
strânsă de asfalt
copiii au crescut atât de înalți
încât umbra lor acoperă
tot pământul
puii flămânzi
o unghie în carnea lui Dumnezeu
care a slăbit hățurile
afară e un asfalt proaspăt ca-n momentul în care
tata a făcut pe mortul cât să nu-l vedem
și dus a fost
așa era strada brândușei
amară de asfalt
și-mi treceam degetele de copil peste ea ca și cum îi îngrijeam părul chipul sau spatele plin de pași
și mă prefăceam că o înțeleg
creta mea era din sânge
aveam talent
așa era strada brândușei
acră de asfalt
atunci când
îmi furau banii de pachet
iar eu credeam că tata o să apară
exact prin locul în care
s-a făcut nevăzut
așa era strada brândușei
iute de asfalt
prima alocație
s-a dus pe un ceas electronic
iar cifrele lui mă priveau noaptea precum niște ochi roșii de lup
de care nu m-am temut
niciodată
așa era strada brândușei
sărată de asfalt
am crescut
bobul de asfalt a rămas proaspăt
singurătățile s-au maturizat
n-au primit nume
n-au fost povestite
brațele mamelor părăsite ținând bebeluși
niște ace semilună care
închid răni și cos
guri
așa era strada brândușei
dulce de asfalt
atunci când pleacă
pleacă pentru totdeauna
bărbații adevărați
ies întotdeauna pe ușa din față
cu sticla în mână
sacoul pe umăr
ca și cum ar trage lumea după ei
așa era strada brândușei
strânsă de asfalt
copiii au crescut atât de înalți
încât umbra lor acoperă
tot pământul
051.735
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 230
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Gabriel Nicolae Mihăilă. “strada brândușei numărul 1.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriel-nicolae-mihaila/jurnal/14177907/strada-brandusei-numarul-1Comentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
Gabriel, un poem care putea fi dictat numai de vocea, amărăciunea copilului, se transmite acea stare atât de curat, așa cum a fost trăită, nimic nu s-a pierdut din original, ”copiii au crescut atât de înalți” , iar
să fii doar înalt nu este suficient, ci e nevoie să-ți regăsești propiile puteri luate/furate de inconștiența celor ce trec prin viața copilului, uneori ca niște furtuni,
prin puterea cuvântului copilul se renaște Poet,
(este vorba cumva de Strada Brândușelor din Brașov? )
să fii doar înalt nu este suficient, ci e nevoie să-ți regăsești propiile puteri luate/furate de inconștiența celor ce trec prin viața copilului, uneori ca niște furtuni,
prin puterea cuvântului copilul se renaște Poet,
(este vorba cumva de Strada Brândușelor din Brașov? )
0
Pentru semnele ample pe care le-ați lăsat! Modific la versul respectiv. Este vorba de strada Brândușei din Galați. Este locul în care mi-am petrecut o bună parte din copilărie. Gânduri bune și vă mai aștept!
0
MC
Câte imagini puternice și pline de viață construite cu o voce plină de nostalgie. Îmi place mult stilul tău și într-o zi sper să am maturitatea și creația ta atunci când scriu :) Mult succes!
0
Mulțumesc pentru trecere și pentru cuvintele de apreciere. Cred că mai am de muncit până acolo unde să fiu mulțumit de forma pe care o capătă textul. Încerc mai bine! Gânduri bune și sănătate! Succes și ție! Îmi place ceea ce am citit în pagina ta. Cred că am oferit și o steluță.
0

Fiecare etapă importantă din viața aedului poartă un nume – strada brândușei – asociată cu duritatea trăirilor – asfaltul - care capătă diverse nuanțe în funcție de experiența avută în timp.
Copilăria este afectată de lipsa paternă, temă recurentă în poeziile autorului, lezând involuntar spiritul inocent. Strada Brândușei poartă stigmatul tristeții neacceptate și neînțelese – „așa era strada brândușei/ amară de asfalt//... acră de asfalt”
Aceste stări îl călesc, astfel, el reușește să înfrunte fățiș situațiile mai puțin plăcute pe care le compară cu ochii „roșii de lup”, de care nu i-a fost niciodată teamă, lăsând în urmă copilăria și temerile ei.
Odată cu maturizarea, viața – strada brândușei, laitmotiv – devine „sărată... dulce... strânsă de asfalt”, acceptare și împăcare cu sine.
„bărbații adevărați/ ies întotdeauna pe ușa din față/ cu sticla în mână/ sacoul pe umăr/ ca și cum ar trage lumea după ei”, conchide autorul spre finalul poemului, care vine ca o confirmare a izbânzii omului puternic.
Primul vers din strofa a patra mi se pare prea lung, inestetic.
Poezia este bine structurată, transmite emoție, iar limbajul artistic întregește calitatea conținutului.
Felicitări!
Steluță pentru o poezie pe care am lecturat-o cu sufletul.