abrupt

păsării îi luceau ochii un foc din alte lumi prin rețele se propaga am strâns-o la piept i-am simțit inima pe-a mea străpungând-o (această tandrețe letală infinită) am plâns cu focul atunci când pe ulițe căruțe-și duceau coviltirul naiv își cântau fericirile milogii călău am fixat-o undeva în eternitate: mama nu mai e nici tata doar casa asta atât de surdă atât de împietrită într-o durere cândva a ei poate ca-ntr-o litanie a răspuns pasărea: despic-o! despic-oooo...! și-are să curgă sânge