Poezie
povestea pietrelor
1 min lectură·
Mediu
pietrele-s grele pentru că n-au aripi, pietrele-s ușoare pentru că n-au rădăcini, pietrele-s poduri ca să le ia apele, pietrele nu se îneacă pentru că nu le este sete, pietrele-s înțelepte, d’aia tac
până când
din daltă s-au rostuit aripi, în pământ au fost zidite încolțite-n oasele adormite, râul trecerii a secat și pietrele s-au înecat în lacrimi
din piatră e crucea
povestea pietrelor zboară până în praful de stele, apoi
din facere, din destine, pietrele se leapădă de aripi, de rădăcini, înghit oasele toate și
agățate, legate în sfori, petrec o altă zi și o altă noapte, aici, prin lumea asta
sforile unora curg lin, mângâiere; ale unora, spirale, cerul în vârtej, furtuni; ale unora se-amestecă precum câlții, trec clipele prin lumea care este toată numai a lor
doar una-i prinsă-n candelabre, pânze de păianjen, zig zag, joc de iele la cacealma, cu miză pe sec, totul sau nimic
piatra cu aripile frânte
052.468
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Stanica Ilie Viorel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 154
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 10
- Actualizat
Cum sa citezi
Stanica Ilie Viorel. “povestea pietrelor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stanica-ilie-viorel/poezie/14171120/povestea-pietrelorComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DVDistincție acordată
O viziune a universului de piatră. Toate trec numai sarcofagul durează. Din pietre uitate ies proiecții spectrale. Războaiele tot pietrele le fac, nu oamenii. Niște inimi de piatră. Și dacă mari iubiți s-au stins, ei au pietre îngemănate.
0
SVmulțumesc pentru cuvinte și pentru aprecierile voastre
0
RMDistincție acordată
Oh, Doamne...
Citesc poeziile de pe Agonia, și în general, cu strângeri din ce în ce mai dureroase de inimă, de teama aproape atavică de a nu găsi în finalul lor, acele explozii emoționale pe care eu le doresc și înțeleg ca pocniturile de bici care justifică, urmărind în amonte, meticulozitatea și harul artizan al atingerilor mâinilor, rostul împletirilor, al nodurilor, a ramurii de codru pe care palma, brațul și inima biciuitorului de urări și dojeni, le trimite în aval cu fiecare ridicare de mână.
Am spus ”Oh, Doamne...” la început, pentru că am simțit ca arareori, într-un mod atât fizic cât și transcendent, în finalul acestui poem superb al metamorfozei țărânei în vise, zdrobirea acestora uneori, ale viselor bucăților de pământ cu suflet, care suntem.
Ecourile acestor zdrobiri însă, devin guri de aer hrănind neacceptarea determinismului ca soartă impusă.
Mulțumesc pentru respirările scrise în această epistolă a respirărilor domniei tale.
Cu respect,
rcm
Citesc poeziile de pe Agonia, și în general, cu strângeri din ce în ce mai dureroase de inimă, de teama aproape atavică de a nu găsi în finalul lor, acele explozii emoționale pe care eu le doresc și înțeleg ca pocniturile de bici care justifică, urmărind în amonte, meticulozitatea și harul artizan al atingerilor mâinilor, rostul împletirilor, al nodurilor, a ramurii de codru pe care palma, brațul și inima biciuitorului de urări și dojeni, le trimite în aval cu fiecare ridicare de mână.
Am spus ”Oh, Doamne...” la început, pentru că am simțit ca arareori, într-un mod atât fizic cât și transcendent, în finalul acestui poem superb al metamorfozei țărânei în vise, zdrobirea acestora uneori, ale viselor bucăților de pământ cu suflet, care suntem.
Ecourile acestor zdrobiri însă, devin guri de aer hrănind neacceptarea determinismului ca soartă impusă.
Mulțumesc pentru respirările scrise în această epistolă a respirărilor domniei tale.
Cu respect,
rcm
0
SVdin păcate aplicația nu-mi trimite alerte cu privire la comentarii
dacă nu revăd textele, nici nu știu că s-a comentat
acum, întâmplător, am observat titlul textului meu și așa am observat intervenția ta
mă bucur că se află emoția în text și mai ales că se deslușește ideea care a stat la bază
când aprecierile sunt însoțite și de asemenea cuvinte, ce mai pot spune?
mulțumesc.
dacă nu revăd textele, nici nu știu că s-a comentat
acum, întâmplător, am observat titlul textului meu și așa am observat intervenția ta
mă bucur că se află emoția în text și mai ales că se deslușește ideea care a stat la bază
când aprecierile sunt însoțite și de asemenea cuvinte, ce mai pot spune?
mulțumesc.
0
Felicitări!