Sonet de sezon...

Mă strigă de departe-un dor de nuc Un sat, ce fumul și-l `rădică-n gheme De-și risipește zloatei, coșul geme În casă, e bătrânul cam năuc. Pe dulcele meu pas, mai scap în vreme Doar lacrima se sparge prin papuc Căci nu o las să-mi cadă, mă usuc De iese, în afară,-n cantilene. Doar cu ciuperci și oameni ce lovesc Deschizi cadoul, gândurile-ți cresc Și te pitești sub fundă, ”tont ca prostul”. Pe sub perdeaua, de pe horn, e rostul Căci, de ascunzi, mereu se dezvelesc Și-ți pare, Moș Crăciun că trece postul.