poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 267 .



Cântarea Cântărilor în si bemol
personale [ Gânduri ]
- De la Sile la Smeoreanu, ca-ntre sfinți Colecţia: poetul florian silisteanu si portretul sfintei distanţe

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [florian stoian- silisteanu ]

2022-10-20  |     | 



cumva că personajele pot fi asemănate dar altfel este de departe


Dragă domnule cocoșat,
Zilele pe care le-am trăit și muncit, înviat și murit, mai bine de 23 de ani, la „Curierul zilei”, au prins și au stins tot de atâtea ori inima și mintea pe care le am în chirie de la Dumnezeu. Rubrici și acțiuni, care au adus premii trustului de presă, ani de zile în care am dus pe umeri responsabilitatea, vă mai amintiți „Rondul de noapte?” Însoțeam echipaje de poliție, mă strecuram printre interlopi, fuga la incendii, dă-i peste crime, fugi pe frontul din Iugoslavia, pe care am trăit cu inima strânsă, mai bine de 55 de zile și nopți, o cheltuială emoțională pentru care ai plătit... 5 lei! Dar ai avut grijă să publici la prima pagină, tot atâtea zile, cu litere de-o șchioapă, „De la trimisul nostru special Florian Silișteanu pe frontul din Iugoslavia”.
Îți mai aduci aminte, domnule profesor? Era după-amiază, convoiul trebuia să plece, îl rugasem pe șoferul lui Liviu Bănică (el a condus unul dintre tirurile cu ajutoare pentru Iugoslavia) să mă aștepte, fiindcă ziarul îmi promisese un mic fond de cheltuieli: bănuți pentru filme foto, apă și mâncare, chei pentru un înger căzut de cine știe unde.
Am urcat la Hotel „Muntenia” spre vârf, unde aveai un birou, erai cu acte în regulă, jupân la Radio 21. Intrarea mea a zornăit clopoței. Îmi lăsasem familia cu lacrimi în ochi.
-Dom director, mi-ați promis niște bani de drum, pentru rolfilme, casete pentru reportofon și ceva de-ale gurii, că plec la război, mă așteaptă convoiul și nu știu când ne mai vedem!
-Da, Sile!

(Și te-ai crăcănat un pic, ai băgat mâna în buzunarul din stânga, ai scos o tuflă, ai răsfirat și căutat încetișor, ai scos o hârtie de 5 lei și după ce m-ai privit în ochi mi-ai aruncat bancnota. A plutit fără adresă până a ajuns pe covor. Erai foarte mândru, mai ales că, undeva foarte aproape, era și o matracucă, una cu țâțișoarele mari și ciorăpeii rupți.)
Mi-au dat lacrimile. Nu pentru că mimoza mă sorbea din ochi, ci pentru că nu am știut cum să reacționez. Atunci mi-a venit ideea să merg până la capăt, așa că m-am aplecat și-am luat banii. Hârtia aia de 5 lei. Simțeam că Dumnezeu are un plan.
-Mulțumesc, domnule director! Cu un efort uluitor, am reușit să ies și să ajung în lift cu ochii plini de lacrimi. Habar nu mai aveam cum mă cheamă. M-am trezit în stradă, împleticindu-mă. Deodată, văd ca prin ceață Teatrul „Davila”, multe mașini. Intru, fără să știu de ce. Oameni politici, oameni de afaceri, fel și fel de personaje. Nu le spun aici numele, fiindcă o să-i jantajezi, așa cum ai șantajat, cu sau fără contract de publicitate, două județe întregi. Unul dintre prieteni m-a întrebat ce e cu mine și că de ce nu sunt în camion spre Iugoslavia.
-Bătrâne, am fost la Smeoreanu și uite ce mi-a dat! Îi arăt hârtia de 5 lei, dau să o pun înapoi în buzunar. Omul din fața mea o ia și o rupe în bucăți.
-Stai, Sile, dă-l dracu de vierme, așteaptă-mă zece minute!
Pe lângă mine trece un ospătar care duce pe tavă pișcoturi și șampanie. Înfulec trei bucăți și sorb unul după altul ce-a mai rămas. Mi se pune un nod în gât. Cineva îmi șoptește: ”Ia plicul ăsta și mergi cu Dumnezeu!”
Pe drum, cotrobăi în plic, bancnote mai mari și mai mici, peste 500 de mărci.
# Premii și pace în ideea unei lumi
Nu pentru că m-ar da afară din casă modestia. Am pus pe picioare, de la A la Z, un festival muzical care a devenit internațional, „Curierul artelor”, o revistă care angrena și angrenează mișcarea literară. Și sunt multe proiecte. Mai am în vitrină trei premii naționale pentru reportaj. Am fost mândru când „Evenimentul zilei”, „PrimaTV” și alte publicații au avut reprezentanți care s-au clasat în urma lui Florian Silișteanu de la „Curierul zilei”.
Fraților, din 23 de ani de trudă și sfântă atitudine, că a fost zi sau noapte, am muncit. Răsplata a fost că m-am trezit pe cartea de muncă doar cu trei ani! Viața mea în slujba ideilor de libertate și de adevăr măcinată. Să nu arunci, domnule Smeoreanu, batista pe țambalul lui Tanti Mari (Barață), pe care te-ai mai ușurat din când în când.


# Cum l -a umilit Smeoreanu pe episcopul Calinic și asta fiindcă înalta față bisericească a refuzat să-i dea bani ziaristului
Îți mai aduci aminte, domnule Gheorghe Smeoreanu, când într-o sfântă noapte de Paști l-ai îngropat pe Înaltul Prea Sfințitul Calinic, pe atunci episcop, fiindcă te-a refuzat cu bani. Bani pe care îi cereai periodic, prin fel și fel de metode. Atunci ai murit din nou și asta fiindcă furia și veninul din tine s-au amplificat pentru că în momentul în care vocea înaltului ți-a retezat brusc setea de bani, pohta cuțitului și a propriei furii te-au despicat. Și aceasta, mai abruptă și mai adâncă fiind, pentru că erai, din nou, cu nu știu care fufă (știi că pe unele ți le-am mai „altoit” și eu, ce dracu să facă cu banii tăi, vorba unui prieten de-al tău, unul bun, nu-i dau numele, că-l belești, amicul tău spunându-mi în șoaptă: - „Bă, Sile, Smeo nici cu limba nu mai poate! Mi-a spus nevastă-sa că dă de două-trei ori din cur, după care cade ca iepurașul!) Și pentru că iepurașul o mierlise, te-ai apucat să-l îngropi pe episcop cu niște mizerii pentru care văd că Dumnezeu a început să te jupoaie.
# Butoanele de la Biblioteca
Am văzut că te-ai gâdilat singur la creieri, pentru că pe 7 octombrie 2022, când am lansat volumul la bibliotecă și unde m-ai lăudat, te-ai supărat pentru că am fost aspru cu o parte dintre angajații bibliotecii. Prietene, barca ta ia apă! Tu ai fost toată viața căldicel, iar termometrul de la pipoțica ta a tresăltat în funcție de bani. Nemernicule (ce nașpa sună), m-ai sunat până în lansarea de carte și m-ai invitat să facem un promo. Atenție, ca să vedeți până unde merge codoșul. Am făcut interviul, dar mi-ai spus că îl difuzezi după lansare. Bă, ești nebun?! Cum adică promovare DUPĂ ce se consumă evenimentul?!
Am înțeles repede de ce. Subiectul „Biblioteca”, una care e păzită de șase gardieni și funcționari, și polițiști, și în cotloanele în care mișună angajați, rude cu rudele și alți draci bălțați, nu îți era la îndemână, fiindcă primești bani de la Primărie și Consilii, bănuți care te încetinesc rău de tot ca să descrii cârdășia care a strangulat, pur și simplu, instituțiile statului. Subliniez că printre angajații bibliotecii există câțiva oameni care sunt extraordinar profesioniști și de mare bun simț. Nu mă feresc să spun numele lui Daniel, cel care face afișele, Marius Motreanu, însă, la fiecare eveniment al bibliotecii există un aparat, mic-mic, cu niște butonașe, de la care, întotdeauna, un angajat face pe sunetistul și proiecționistul. De fiecare dată, toată lumea la văzut. Omul acesta pornește sau oprește sunetul la microfon, dă drumul la video, pune un cântecel, asmute imagini, înainte sau după, după cum invitatul hotărăște. Ca să înțelegeți, am trecut, cu câteva zile înainte, pe la directorul bibliotecii, pe care l-am rugat să îmi spună că totul se va desfășura în normalitatea binecunoscută. Am făcut acest lucru și în ziua evenimentului, cu două ceasuri înainte de a începe manifestarea.

Marele Constantin Cotimanis, actrița Iulia Dumitru, artistul Emeric Imre, marea poetă Camelia Radulian și încă o mână de oameni veniți de departe ne-am strâns pentru o minimă repetiție. Problema e că, deși ne adunasem acolo destul de emoționați, ne-am izbit de ceva ieșit din comun. Nu venea nimeni să mânuiască butoanele, cineva căruia să-i dăm o mică listă cu intrările și ieșirile clipurilor, adică omul acela plătit din banii statului să dea o mână de ajutor. Și pentru că eram agitați, cu chiu, cu vai, a venit unul cu ochelari, cu o mână în buzunar și cu scârba pe față. Răsucește un buton, dă un telefon și dispare. Timpul se scurge. La un moment dat, apare unul pe care lumea îl strigă „Coco”. Cu atitudine de grandoman, răsucește și el un buton și pleacă, spunându-ne că se întoarce.
Este ora 13 fără cinci. Ceața care ne cuprinde risipește orice îndoială. Se conturează, pentru prima dată în ultimii zeci de ani, un sabotaj macabru. Ora 13 fără două minute. Contrabasul majestos, emoționant mânuit la primire de un tânăr artist, elev de la „Lipatti”, ne înghesoaie și mai mult într-un generic de film S.F. Sunt 97 de oameni, veniți din țară și din străinătate pentru lansare. Căutăm, prin priviri, să-i vedem pe Coco, pe ochelarist, pe director. Undeva într-un colț, dracul scoate limba la noi. Are cornițele mici și seamăna uluitor cu Sachelarie, directorul bibliotecii, și el dat la fund.

Să vă gândiți, domnule director, că sub indigoul acestei mizerii pe care, ca un căldicel de profesie, nu o puteți îngropa în deșertul acestei lipse de atitudine.
Nu te-am dat niciodată în judecată. Nici când ai scris că am furat mașini, nici când ai spus că nu am fost în Pakistan (dobitocule, te costa 10 lei să dai un telefon în Karach sau în aeroportul din Dubai, prin care am fost obligat să mă întorc, atenție, fără pașaport, și în care aeroport, două zile și două nopți, am locuit în hotelul acestuia, sunt înscris în registrul hotelului cu nume și pașaport, am o listă de convorbiri telefonice efectuate -o copie se află la Mihai Golescu). A fost prima dată în istoria presei când ai întrerupt emisiunea de la AlphaTv, a fost prima dată când ai început să te scufunzi. Așa se face că alt cocoșat din presă ți-a pus mutra pe prima pagină și te-a îngropat așa cum îngropi tu moartea în moartea cealaltă, doar ca să mai primești un cec baban.
Nu te-am dat niciodată în judecată, fiindcă e altcineva la timonă. Am văzut că unele postări le-ai mai șters.

Văd că nu mai ești prieten cu Aurel Bălășoiu, deputatul. Scrii că e dimineața femeie și că spre seară Bălășoiu e bărbat. Nu ai înțeles că ai îngropat sute de suflete și, o dată cu ele, familiile lor. De la început, trebuie să știi, că nu-mi plac homosexualii, că mă prinde scârba numai când aud. De-abia acum îmi dau seama că e adevărat ce mi-ai spus în urmă cu 20 de ani, că nu ai mamă și că nu ai tată. Scrii despre Bălășoiu că e homosexual (ai ceva de la vreun doctor, în care se recomandă alifie pentru deputat?!). Zici că e homosexual și că e fetiță și, dracu să te ia, de parcă limbuța matale, Smeorene, atât de obișnuită cu clăteala rahatului, a măturat și lui Bălășoiu.
Dacă Nea Aurică e gay, e treaba lui. Nu a încălcat nicio lege, dar, să știi, că dacă el e homosexual, și tu și alții sunteți de o mie de ori mai vinovați ca el. Din câte știu, nu a șantajat niciodată pe nimeni, nu a mâncat banii statului și nu și-a însușit, ca tine și ca alții, cu sau fără contract de publicitate.

Tu, Smeurică, nu ai dat în viața ta un cent nimănui. Doar fufelor ca să-ți sprijine în oglindă un pic de fofoloancă. Tu și alți nemernici din presa ce a îngenunchiat și-așa un popor de îngenunchiați, ești de o mie de ori mai urât decât deputatul. Germania și alte guverne au în componență oameni cu anumite devieri. Atâta vreme cât totul se desfășoară în camera lui, nu mă interesează. Deputatul nostru nu este un erou, dar sigur sunt că pe lângă Gheorghe Smeoreanu, poate cel mai titrat cocoșat din presa zilelor noastre, este de departe un om care are mamă și tată, un om care este un bun părinte, cu copii și cu o familie de mare bun simț. Și cred că și caracter are cu mult mai mult.
Am prins multe dintre momentele în care, ca un cățeluș de profesie, te gudurai pe lângă domnul Constantin Nicolescu (să nu uit, în timpul bombardamentelor din Iugoslavia, cei care au sprijinit documentarea au fost domnul Constantin Nicolescu și P.S. Calinic), imediat ce președintele Consiliului Județean a trecut prin momente de viață pentru care a trebuit să plătească probabil pentru niște greșeli i-ai și sărit la beregată. Cum ai putut, bă, lindic tatuat (vezi, poetul e poet), să muști din atâția oameni ca o hienă, după ce că ți-au băgat pâinică la ghiozdan?! Sictir, codoșule! Oamenilor le e frică de scârba ta. Mulți din administrație au, probabil, pe ici pe colo, câte o bubiță pe care o scarpini ca să le sugi puroiul neputinței.
Dacă dintre toate distanțele lui Dumnezeu ar fi să îmi aleg una, ar fi cea a iertării.
Stai liniștit, Smeule, și eu sunt ca și tine. Ba mai rău. Sunt vinovatul de rezervă al acestei idei. Doar că locuiesc în cea mai cumplită absență.
Florian Silișteanu - un poet român printre ai lui- joi 20 octombrie 2022- cu totală asumare și atitudine
AȘA SĂ ÎMI AJUTE DUMNEZEU

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!