cum dintr-un fleac se duce totul naibi

da, în noaptea aceea cu lună am crezut, călărindu-ne în popuşoi, că noi vom fi o viaţă-mpreună... de mână ţinându-ne, ameţiţi de iubire mergeam spre şopron, s-o luăm de la capăt, unde mi-ai spus că e o laiţă cu lăicer. în bătaia lunii şi-n licăritul stelelor de pe cer, minunea vieţii-mi erai şi-n braţe te-am strâns sărutându-te... greşeala vieţii, scăpat-ai un pârţ şi-ai fugit ruşinată... în zori ai plecat la facultate în Iaşi şi dusă ai fost pentru totdeauna... era ca acum sfârşit de septembrie. o viaţă de-atuncea s-a scurs. mai exişti? doamne, pierduto, în mine de-ai şti câte-s de spus...