poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 179 .



Drumuri printre cuvinte, partea I și II
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2022-06-29  |     | 



Voi trimite în eter pentru dvs. o definiție pe zi sau la câteva zile, un cuvânt care mi se pare interesant sau de care îmi aduc brusc aminte și eventual câteva cuvinte asociate și eventual câteva întrebări. Este vorba de drumul meu printre cuvinte, de sensuri, valori sau revelații proprii, de emoții intime, nu este un text cu pretenții științifice.


Pangarul ( pl. pangare) este masă sau tejghea la care se vând lumânările la biserică, vânzare a lumânărilor în biserică, venit realizat din pangar.
În afară de aceste sensuri, există și sensul de loc de vânzare al mai multor artefacte bisericești.
Cuvântul este asemăntor, în mod ironic, cu cuvântul pângar și verbul a pângări.
După cum poate știți, cuvântul anluminură – fiindcă aminteam de lumânări și lumini, se referă la ilustratii ale manuscriselor medievale, efectuate mai ales în scriptoriile mânăstirilor.
Important era odată și cuvântul care desemnează pe cel care avea grijă de îndreptarea flăcărilor lumânărilor, scurtând sau îndreptând fitilul, sau schimbând poziția lumînării, sau stingându-le cu un instrument special, adesea cu tijă și clopoțel în capăt, dar nu îmi amintesc aceste două cuvinte – mă puteți ajuta? Sau ele nu există?
O altă conexiune fonetică se poate face cu cuvântul filumenist – care desemnează pe cel care alcătuiește o colecție de cutii de chibrituri sau alte obiecte legate de chibrituri – sens care nu apare pe internet în dex, dar acesta este, iar etimologia spune clar că e un cuvânt cu origine atât în limba greacă (sufixul philo – fil-) cât și latină (lumen – lumină).
A nu se confunda cu filomela – un cuvânt învechit desemnând privighetoarea. Se presupune că numele privighetorii pleacă de la verbul a priveghea.
Dacă vă gândiți că eu spun elucubrații – atunci să vă amintiți că acest cuvânt – elucubrație – e împrumutat din franceză și s-a format din latină, de la lucubratio – care înseamnă a lucra sau a studia noaptea, la lumina lumânării sau a unei lămpi.

Acum, despre –logii.
Sufixul -logie provine din limba greacă, din sinteza mai multor cuvinte – logos însemnând idee, rațiune, cuvânt, iar logia fiind discursul, rostirea, tratarea unui anumit subiect. Astfel cunoaștem multe științe – ca discursuri raționale, inteligibile, despre diverse obiecte de studiu – cum ar fi filologia (atașamentul față de cuvinte, idei, discursuri, povestiri), etimologia ( discursul despre adevăratul, originarul sens al cuvintelor), biologia (discursul despre viață), entomologia, farmacologia, virusologia și alte ramuri ale medicinii – cu excepția câtorva, precum pediatria, psihiatria, geriatria, care conțin în sine sufixul –iatro (iatrikos – ιατρικος)- vindecare și iatros, ῑ̓ᾱτρός – medic, în limba greacă).
Alte cuvinte, care nu desemnează științe sau domenii de studiu, se termină tot cu sufixul -logie, cum ar fi:

Eulogie – format din –eu (εὐ ) – bun, prosper, fericit, norocos, potrivit , cum apare în cuvinte precum euforie, eufonie, eutanasie, eufemism și -logie, are sensul de euharistie, fiind preluat din limba latină ca atare, fiindcă pleca de la sensul originar de bine-cuvântare în limba greacă.
Trilogie – trei discursuri sau povestiri care alcătuiesc un tot – așa cum în Grecia antică cuvântul desemna trei tragedii prezentate publicului cu ocazia serbărilor dionisiace sau altor festivități.
Analogie – preluat ca atare din limba latină și greaca veche, unde prefixul ana (ἀνα )putea să însemne și repetarea unui lucru.
Apologie – discurs rostit în apărarea cuiva, reamintind de Apărarea (apologia) lui Socrate, dialog platonic socratic.
Tautologie – originar în greaca veche, unde tautos (ταὐτός) însemna ”același”.
Antologie – antos (άνθος )însemna în greaca veche flori, așadar antologie s-ar traduce prin culegere de flori, deoarece inițial reprezenta o culegere de poeme scurte și epigrame; regăsim aceeași idee în antologii poetice numite florilegii.
Sunt prezente și cuvinte care includ prefixul logo- , cum ar fi logoree, logopedie, logocentrism, iar cuvântul logo înseamnă simbol, semn grafic pentru marca unui produs, a unei firme.
Acestea ne aduc cu gândul aproape de cuvinte familiare care încep cu silabele logo, fără a avea sensul a ceva rațional sau logic sau legat de cuvinte și vorbire: logodnă, logofăt, sau logostea (cuvânt ce apare în descântece).

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!