arhitectura perfectă a somnului

despre compresii și marșuri de noapte

mă băieți
vouă nu vă e dor să simțiți gustul puței?
nu vă e dor să simțiți orice gust?
voi ziceți că femeile sunt cele mai mari curve
pe dracu
voi sunteți bă
(ochii aproape că îi săriseră din orbitele
adânci ca niște haznale proaspăt săpate)
bă voi sunteți cele mai mari curve
și alcoolul e proxenetul
el vă scoate în chiloței și fustiță
la unu jumate noaptea vă spune:
marș la produs

psihiatrul și-a așezat apoi parafa și telefonul
pe masa tocită ca un eșafod:
mă băieți
știți de ce mă vedeți așa
cu privirea pierdută și oarecum catatonic?
acu' două nopți
unu de 26 de ani în stop
că băuse prea mult
le-am zis celor de la ambulanță
să-i bage adrenalină în inimă
dom' doctor au încercat să-mi explice
bagă-i dracului adrenalină
că altfel zbori pe cartea de muncă
bă la 26 de ani să ai trupul cârpă bă
dacă nu răspunzi la adrenalină
și lângă el o bătrână de 82
tot în stop
s-a trezit după după două compresii
cu palmele

nu mai pot în pula mea nu mai pot

și brusc a lovit masa cu palmele
de parcă ar fi vrut să transforme înapoi scândurile în copaci
după două compresii


*

tăt normal

de când mă știu m-am jucat singur
nu mă plâng nici nu-mi fac titlu de glorie
când eram copil alergam de la o ușă la alta
pe cerdacul boierului Stârcea
să nu mă prindă vântul de primăvară
când am făcut 18 mi-am lăsat un mesaj
pentru când voi avea 28
când am făcut 25 mi-am dat întâlnire la 35
când am făcut 30 am scrijelit pe pia mater
ca pe scoarța unui mesteacăn EVP
să nu mă uit când voi avea 40

iată-mă acum trecut binișor
îmi duc obligat zilele ca pe un tratament pentru
steatoză hepatică
în rest tăt normal cum ar spune prietenul meu din Cahul
hematoame escoriații
durerea fantomă a o omului lipsă
durerea fantomă a dumnezeului lipsă
peste ochi ceață ca norii lichizi de prin Anzi
patologica frică de recădere și viespi
răul fizic de înălțime
anxietate cădere din gol în alt gol
când oamenii îți pun etichete grăbiți
de parc-ar aduce ofrande să scape de mici obsesii
în rest tăt normal
sunt prințul Mîșkin viața mea un balamuc cu tradiție
în care îmi caut locul

cei cu experiență îmi spun
camerele la doi băieți sunt ok
ai oarece libertate dar eu nu mai suport
colegi de cameră după episodul Olanda
oricum e mai bine decât la fără clanță
acolo te umflă cu arginină - pe care infirmierii
o mai alintă stalinsnkaya -
până ce scuipi bărbătește în palme
din resturi faci un castel interior glossy
apoi o ceri de soție pe una Tereza din Avila

au amorțit păcănelele rând pe rând
ca un murmur ventricular
lumină difuză ca apa gălbuie în care
alcoolicii în recuperare numără
boabe de mazăre și zile de abstinență
undeva între stern și răsaduri de valeriană
copilul umbră cântă misa încoronării
e beat
3,8 la mie în sânge
copilul lumină - a câta oară -
îl primenește și-l cară pe brațe


*

pe coițele noastre

dom' doctor
da' rivotrilul și anxialul nu dau dependență?
nu-i oare mai bine să înjumătățim doza?
psihiatrul a zâmbit larg
ca o carlingă deschisă de antonov:
bă băieți știți de ce-mi sunteți dragi?
știți de ce viața e o minune continuă?
în fiecare zi mă minunez când vin la mine
dependenți care se injectează-n coițe
că nu mai au altă venă
și-ntreabă dacă tratamentul dă dependență
acuma pe bune
dimineața când dădeați pe gât celularul
pentru că tremurați ca planetara în service
v-a trecut vouă prin cap
să-l faceți telefon cu clăpiță?
v-a dat prin cap să beți numai o sută?

băieții s-au chirchit mai bine pe scaune
o undă de frig
ca un fir grosolan de sutură prin stern


*

Imovane 7,5

ești doar un organism gazdă pentru o formă superioară de existență care nu poate trăi decât în simbioză cu tine
a fi locuit sau doar locuibil e o chestiune de viață și moarte

când cineva îți greșește ești Nero dai foc lumii întregi și te lauzi cu asta apoi îţi smulgi părul din cap
nu pentru că e greșit sau nu-i creștinește
pur și simplu devii conștient
flacăra nu are discernământ mistuie și puținii rămași să te-adore

când greșești dai de pomană apoi te arunci în aer la porțile cerului
nu contează că din trupul tău nu mai rămâne
vreo urmă important e să tragi cât mai mulți după tine

sunt mamă tată frate și soră somn frenezie anestezie tremurul mâinilor țigara de după
sunt roata lui plutchik
benzedrina și abstinența
scrie cu bold să nu uiți
fără mine ai fi epitaf și ecografie
bilirubina-n exces a celor ce ți-au făcut bine

sunt zile în care mă închipui un pui de Nietzsche și-mi spun că a sta cu mine
e ca și cum m-aș holba în abis și abisul se holbează la mine dar îmi dau prietenește un bobârnac de unde atâta orgoliu să mă cred noțiune abstractă sunt un mulaj pulsatil
pe care cei ce nu mai sunt învață să fie
ca-ntr-un laborator de biologie în care
elevii din generală diseacă broaște
să observe pe viu reflexul condiționat

în rest îmi închipui că sunt o formă încastrată în travertin iar Dumnezeu e un Michelangelo hipster care adoarme cu Imovane și-n somn
îndepărtează surplusul


*

neuroetică

mi se pare ciudat să-ți scriu
pentru că nu te cunosc
probabil aș avea mai multe să-i spun unui străin pe care îl întâlnesc în tren
la fel de ciudat mi se pare să-ți scriu
dintr-o cameră în care stăm în cerc
cinci bărbați și un psihoterapeut, discutând despre cum ne-a distrus viața alcoolul.

fix așa te găsisem și pe tine prin 2002
când am făcut reportaj la A.A.
nu te mai văzusem de când ai venit la noi cu executorul judecătoresc
să-ți iei bruma de boarfe din casă
revendicate la divorț
mi-am promis atunci, prin 2002, că nu voi ajunge niciodată ca tine
probabil că în fiecare zi a vieții mele
a căzut din calendar
câte un sfânt leșinat de râs

faptul că-ți scriu nu ajută cu nimic
nici să cresc
nici să-ți găsești pacea
pe care s-o iei în mormânt
poate vreun psihiatru sau vreun terapeut
va rânji satisfăcut va bifa o căsuță
în lista lui de stereotipuri care-i confirmă
o teorie pe care o visa când era copil

nu am multe să-ți spun
nu-ți pot mulțumi pentru că mi-ai dat viață
nu ești Dumnezeu să-mi dai viață
nu am ce să iert
dacă vrei iertarea mea ia-o
nu e a mea să o țin pentru mine
ești doar un donator de spermă
vremelnic la timpul și locul potrivit

nimic în plus nimic în minus

dar dacă tot trebuie să vorbesc despre ceva
și din întâmplare ești lucid uite:
Dinamo a retrogradat după 74 de ani


*


și a fost seară și a fost dimineață

să-mi intre bine în cap.
niciodată nu suntem acolo când avem cea mai mare nevoie unii de alții
și asta ne face oameni.
și asta ne face să spunem că dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea sa.

în rest nimic nou sub acest soare regurgitat.
nimic nou de spus.
ai avut vreodată o durere care te-a ținut zile întregi săptămâni și te-ai obișnuit cu ea într-atât încât ai crezut c-o vei duce pe picioare tot restul vieții iar într-o zi te-ai trezit că nu mai simți nimic?
cam așa e cu oamenii. ei sunt o durere cu care te-ai obișnuit într-atât încât crezi c-o vei duce pe picioare tot restul vieții.
și într-o zi te trezești mai singur ca un blister de tritico uitat în sertar
de un abstinent care și-a regăsit
arhitectura perfectă a somnului.