autoexplicaţie

și umilă recunoaștere, a ce ne-am fi dorit să fie semnul nostru pe traseul muritorilor, dacă am fi fost lăsați să scriem două rânduri în cartea destinului

știe El, editorul, ce să pună în vânzare.

mi-a plăcut și asta:

Sâmbăta morților

anul acesta s-au trezit devreme
căci iarna a fost mai blândă
şi stau pe marginea gropii
ca în nişte tranşee gata să iasă
prin vârfurile tăioase ale firelor de iarbă
la fel cum odinioară flăcăi
la sunetul gornistului să pornească atacul
în sfârşit se aude chemarea clopotarului
se pornesc nevăzuţi din toate colţurile cimitirului
fiecare primenit şi gătit de sărbătoare
să-şi primească ca pe-un tort aniversar
coliva iubirii recunoştiinţei şi a neuitării
frumos aşezată pe ciobul de lut
al cine ştie cărui strămoş
în coşuleţul din nuiele ce miroase a zăvoi
pe acelaşi ştergar brodat în borangic
de pe care mâncase la plug ori la coasă

coş lângă coş lumânare lângă lumânare
au umplut până la refuz biserica
dar sunt abătuţi şi parcă lăcrimează
sigur nu de la fumul de tămâie
degeaba încearcă preotul să-i înveselească
anunţând că învierea e mai aproape
privesc chiorâş spre coliva aceea patrată
deasupra căreia este ornată o hartă ciuntită
trei laturi colorate în roşu galben şi albastru
întrigă a patra latură mozaicată-n alb
fără a scoate-o vorbuliţă fiecare gândeşte trist
nu ştiu la cine dar romania viilor s-a predat

duminică liniștită