Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

nimic nu poate fi mai rău decât o dispoziție schimbătoare

1 min lectură·
Mediu
evit să mă bag în sufletul oamenilor mă plimb încet printre mese la prânz și la cină în salopeta de artist pitoresc mânjită cu vopsea pentru vapoare nu trebuie să-mi fac griji că s-ar usca până când noul grup îmi va solicita imaginația nu știu pe nimeni care ar încălca regulile sau ar renunța de bună voie la plăcutele efecte personale tinerețea umblă fără nicio constrângere iubirea pretinde o poveste ce ar trebui să ne facă să credem atunci când ne simțim vinovați față de mai mulți dumnezei avem destul timp să ne frângem inima unul altuia cu încrederea lentă și masivă a unui continent ce și-a dorit să nu îmbătrânească atât de repede încât să ne vadă murind tineri simt nevoia să te iubesc să-ți înfășor negrul părului după inelar semn că spiritualitatea mea nu gândește așa de precis cum îți spun de zece ori pe zi că îmi ești dragă iar tu de tot atâtea ori îmi ceri să jur strâmb de parcă ai vrea să nu mai iertăm greșiților noștri
021.669
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
173
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

dan petrut camui. “nimic nu poate fi mai rău decât o dispoziție schimbătoare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-petrut-camui/jurnal/14157812/nimic-nu-poate-fi-mai-rau-decat-o-dispozitie-schimbatoare

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
„Eviți” să-ți conectezi „sufletul” cu consistențe poetice la „sufletul oamenilor” racordat la activități fizice, somatice, fiziologice și non-spirituale pentru a nu „încălca regulile” nescrise influențate de dogme, conveniențe și norme.
O „iubire” generalizată, necondiționată și dezinteresată îi iartă pe toți și leagă „iertarea” de empatie.
0
@dan-petrut-camuiDCdan petrut camui
frate! mulțumesc de popas! să mai treci!
0