Jurnal
tonuri de alb
2 min lectură·
Mediu
merg la biserică
de parcă orbii ar fi greșeala lui
dumnezeu
îmi distrage atenția cu macarale și camioane
gata să curețe locul
moartea trimite cete de oameni nevinovați
râd neîndemânatic&demodat
iar tu
nu reacționezi la lumină
trăiesc în țara care niciodată nu-mi va întinde și obrazul
drept
închid totul
soarele se aude atât de tare
încât
mă împiedic de crăpătura din zid
particule accelerează la comanda unui gând obscen
nervii ating masa critică
efectivă
reacție în lanț
legături moleculare
pierdere iminentă
iată de ce sunt atât de scumpe
tonurile mele de alb
te iubesc de parcă aș căuta între coapsele tale
un supraviețuitor
și în minte am numerele de cod din valiza
ce-mi provoacă dureri nucleare
trebuie să beau mai mult
să aflați sfârșitul poveștii
când diavolul nu-și cunoaște dușmanii
începe cu oameni care arată ca mine
probabil semăn cu președintele la finalul unui discurs
despre pace
în timp ce coreea de nord
mai aruncă o rachetă zeflemitoare în mare
în rest colțuri întunecate,
amenințări
catolicismul tău inspirat face notă discordantă
cu imaginea apatiei pe care nu mă sinchisesc s-o arăt oricui mă întreabă
despre dragoste cu respect și inteligență
da
suntem oameni
de multe ori o încasăm
atunci când zile de luni fac uitate
iarba din fața casei,
nemișcarea unui iepure prins de viscol
022392
0
