Teo, băiatul lui tata

Patru aprilie e ziua în care mama m-a făcut pe un pat de flori o zi de miercuri luminată de cireșii ce plesneau de culoare tata era dus la cârciuma din sat să-și mai înece amarul în vodca de 33 de grade primită pe datorie până la salariu din când în când scăpa printre dinți ultima înjurătura învățată de la bunicul dus și el cu o zi înainte de paști “futu-i amarul mă-sii de viață” și după câteva înghițituri de vodcă cu mâinile așezate peste piept își aștepta moartea de parcă serviciul de urgență ar fi lucrat numai pentru el tata era un om bun milostiv și cumsecade după ce golea jumătate din sticla cu vodcă se ridica pe vârful picioarelor și “o lua din loc” pe lângă gardul de scândură al vecinului clătinându-se precum o barcă pe valuri aflată în derivă și să nu-l simtă mama se văicărea că-l doare un picior dar în ziua aceea de miercuri patru aprilie îmi spunea moașa după ce am mai crescut că tata avea sentimentul că l-a întâlnit pe Dumnezeu și că au stat la „una mică” la bufetul din sat ca doi tovarăși de drum cu degetele aspre și noduroase și-a pipăit obrazul lipit de burta mamei și cum parcă ar fi la celălalt capăt al lumii a strigat „E băiat...” și de atunci am rămas „băiatul lui tata” din când în când pipăi ultimul lucru rămas de la el – scrânciobul mucegăit de sub nuc și nu știu de ce când mă apropii simt că cineva se plimbă prin mine tăcut în răcoarea de sub cer Dumnezeu an de an binecuvântează o zi - patru aprilie