Unde a plecat Maria

1. Pe 30 decembrie, de pe dig: Tu l-ai strigat pe Pipirig să-ţi dea ecou Ţi-ai pus la tricolor un tricou Marinăresc şi ochelari de soare Dintr-un jurnal ai buchisit Abia şoptit, împleticit Că da, ecoul s-a stins 2. „...fericirea este exact calea până la punctul în care crezi că vei fi fericit, așteptarea, visul, drumul până la localitatea în care crezi că trăiește fericirea… De aceea zic: în casele și sufletele Dumneavoastră căldură, dragoste, iubire, pace și fericire… Dacă noi nu ne dorim cu adevărat ceva, dacă toate gândurile nu se îndreaptă spre scopul propus, de ce oare mai așteptăm ca acel lucru să se întâmple?” 3. Să ne uităm peste Acolo unde nu se vede prea bine Întindem totul pe-o masă verde Lăsând întâmplările-n locul lor Să nu le stricăm rostul Şi nici să nu schimbăm originalul Cu barca din care-a coborât calul 4. Acum, ca atunci Există o singură gară-n inima mea Nodul feroviar al tuturor direcţiilor Şi-o gară-n deşert Fără linii, fără peroane, dar cu lume multă Care aşteaptă, aşteaptă O clipă deşteaptă Cea care Întâmplător sau nu În mod miraculos A venit într-un vis 5. Tivul şi portativul Pictorul şi motivul Pe faleză, la Casino Un cal alb şi unu maro Potcoavele rococo Caleaşca mişto Lumea pestriţă Între porumbeii de la Casino Pestriţu pe care l-am salvat de pisici Pe stabilopozi, cormoranii îşi usucă aripile Petre care dormea între pietre S-a mutat în casa cu iederă 6. În ziua-n care ai venit tu Şi m-ai invitat la vânătoare de lei Eu ţi-am sugerat să mergem la un pescuit La Histria, la Corbu şi la Somova Triunghi magic şi fără cusur Cu poarta apelor de jur împrejur Cu mult verde şi albastru de azur La 7 km de cetate se deschide Gâtanul Cum se deschide cifrul la geamantanul Cu cârlige, cu plute, cu momeală şi cu meşină Cu lansete, oglinzi şi cu clopoţei Cărţi cu hărţi şi reţete de pescuit Până la un reţetar cu tehnici De pictură şi de iubit 7. Acolo unde lebedele-şi au cuiburi din stuf Nuferii deschid clipe lungi şi albe Păzite de broaşte şi peştişori de aur Cu sânge de minotaur Cântec de ciocârlie şi graur Un şarpe se dezbracă de cămaşă Lăsând să-i crească aripi Cu pene de rândunică 8. “Anumiți copaci, cum ar fi stejarii, comunică prin mesaje olfactive: atunci când un exemplar e atacat, emană anumite substanțe prin care-și avertizează semenii din imediata apropiere. Alții produc în decurs de câteva minute seve amare, care alungă insectele.” 9. Pe 20 octombrie, Maria-mi scria: “Vânez toate filmele cu profesori, şi la toate plâng... de emoţie, de bucurie, de nici eu nu ştiu de ce...” “În seara asta am văzut un film cu un profesor de scenarii. Un student l-a intrebat : «de ce am urma sfaturile dvs, când ne-aţi spus că un scenarist n-are nevoie decât de talent şi imaginaţie?» profesorul i-a răspuns (între timp s-a cam bâlbâit): aşa este, n-aveţi nevoie de mine, doar fiţi oneşti cu personajele voastre!» Toţi studenţii au făcut din profesor un personaj de scenarist... aşa s-au născut vreo 10 personaje, nici măcar o pereche de gemeni...” 10. din frumos, sublim şi tantru se născuse pictor Andru melcul gândului albastru hărăzit să fie astru precum luna între stele visul încercării mele de-a zbura din Infinit şi de-a prinde-n asfinţit viitorul răsărit unde a plecat Maria să găsească pălăria pentru visul din cetate dintr-un zar cu faţa şapte 11. Maria a închis ochii de Sfântul Ştefan Pleacă la cele veşnice de Sfântul Vasile Între cei doi sfinţi, sufletul ei Trece pe la cele văzute şi trăite Să le ducă cu ea-n cele veşnice Şi totuşi... 12. Toate se leagă-ntre ele, fiecare amănunt contează Între frumos şi sublim există focul sacru care arde tragic Tragic şi fără pocnituri, cum arde butucul salciei, plopului şi al teiului Al stejarului, fagului, şi-al arţarului, pe care le ştii Şi le ţii pentru tine, unde le-ai găsit loc în inima ta De unde ele-au plecat pe cărări şi spre zări Cu albastru, cu roşu, cu ultramarin şi cu Infinit Fără început şi fără sfârşit Cum ne-am obişnuit să le zicem şi să le vedem Doamne, Doamne, Ceresc Tată, noi pe Tine Te rugăm Luminează mintea noastră lucruri bune să-nvăţăm Să vedem lumina-n Tine şi iubirea de a fi Să o săvârşim în fapte în a şti şi-a dărui Şi aşa, din om în om, precum florile din pom Să-nmulţim rodul cel sfânt De pe Muntele Genunii dus de vânt Dus de vânt, de gând de vis Peste văi, peste abis Lasă fie mult albastru, albul spumei dintr-un val Strânge pe nisipul plajei urma scoicii din astral Luna printre nori şi stele te va ţine în Voiaj Azi devine-ntotdeauna Toate se vor face una Clipa lungă din poveste Fluturii ies Din oglindă prin ferestre Treci o dată pe lună pe la sălcii să-ţi spui acolo îndoielile Şi dacă tot ai ajuns la sălcii, treci şi pe la lebede să nu uite de tine Cu voce tare, stai de vorbă cu ele şi cu pescăruşii Când ţi se pare mai potrivit, ia-le pe toate in inima ta Ca altădată să nu mai faci atâta drum… Constanţa, Luni, 30 decembrie, 2019 (la Farul Genovez ecoul s-a stins) 13. "Maria ce de departe arde tăcerea traducând-o în şoapte" aşa-i cum spui din inima melcului răsare o floare de mac sălbatic mai sălbatic ca mărul sau ca părul cetăţii da, s-a stins ca o candelă... departe de casa în care s-a născut de lumea prieteniei în care-a crescut de ogorul cu floarea soarelui pe care l-a iubit de lanul de secară şi de cetatea Histria pe care-a purtat-o cu ea toate acestea au măcinat-o cum macină timpul amintirile omului fărâmiţându-le, fărâmiţându-le, fărâmiţându-le, pe direcţiile unui triunghi magic cu vârfurile triunghiului pe o sferă dintr-o eră cu şapte anotimpuri într-un ritm alert, muzical ca un val care s-a tot îndepărtat de mal ca o candelă, s-a stins Maria din Montreal 14. de sărbători, însetată şi plină de fiori venea pe acasă-n Bucureşti dădea câte o fugă până la Ploieşti ba, într-un an, fugise până la dealul Copoului, la Iaşi în Argeş, şi-n Cluj, în Oradea, Timişoara şi Arad ea ştia că există un gard în care a 17-a scăndură lipsea şi pe unde se putea strecura trecând dincolo de imaginar până la cioara din vârful de par de lângă fântâna cu cumpănă din ţara câinilor albi pe care-i hrănea cu pâine şi cu dragostea ei care pe cât împărţea din ea creştea, tot creştea, creştea ajungând în cetate la Histria la fântâna romană de lângă templul lui Apollo nu departe de mărul sălbatic la umbra căruia câinele călăuză al cetăţii îi aşteptă pe Diana şi Acteon păzind un acordeon şi-o vioară spartă rămase-n moştenirea Poetului şi-ai urmaşilor, urmaşilor lui omului născut şi crescut în mijlocul codrului merge cât merge şi apoi se opreşte aşa face ea, inima omului da, s-a stins ca o candelă... (de la Histria-ţi scriu)