Jurnal
mai am puțin
1 min lectură·
Mediu
mai am puțin suflet
cît să te iubesc ca pe mama.
cît să te iubesc ca pe catarama tatei cînd mă lovea
acum, că nu mai e. mai am puțin
am aprins becul în bucătărie și am dat drumul
la gaz. mai am puțin
suflet să îți dau sufletul meu
înainte de orice explozie. mai am încă puțin
din bilețelul pe care mi l-ai lasat pe masă
că ai sunat la trei spitale. doar puțin
din el cît să pot scrie jumătate de cuvînt, iubi.
poate ți se pare prea puțin.
și cu adevărat, nu e mult. e atît de puțin
și atît de mult în mine că pot face un măr verde
să roșească.
știu că nu e mult. cînd îmi albește părul
simt cum al tău crește și pare că trăiesc
o pisică în plus.
023.483
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Leonard Ancuta
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 137
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Leonard Ancuta. “mai am puțin.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/jurnal/14143009/mai-am-putinComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
m-a facut sa zambesc cu juma de gura si textul e unul care pluteste parca, unul plutitor de greu care pur si simplu mi-a dat acuma azi ceva. uitasem de tine, bine, si de mine si m-am hotarat sa-ti scriu ceva...
0

"Sunt un curv" m-a lăsat 'perplex', mă bucur să te revăd scribic,
prietene literar-demiurg...
Fără exagerări!