Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Dezlegare la îngeri

1 min lectură·
Mediu
Singurele oglinzi în care ne mai privim, de o vreme, sunt vitrinele. Și vedem doar poleiala hainelor. Zâmbetele – dacă există – se pierd undeva, în urmele de ploaie de pe sticla murdară. Iar sufletele trec pe lângă noi, mai departe. Tot desperecheate. Eu așa am crezut: că iubirea rezolvă totul și lacrimile trec. Așa cum trecea răceala de la siropul de brad, în copilărie. Îmbătrânim. Și păstrăm mereu, din fiecare poveste pe care o spunem, o parte doar pentru noi. De teamă că, neînțelegând-o, cineva ne-ar putea întina povestea. Asemeni fluturilor care, de teamă să nu le ude roua polenul de pe aripi, se trezesc mai târziu, pierzând o bună parte din răsărit. Poate și de aceea, uneori, ne înțelegem mai greu unii pe alții. Și pentru că nu poți iubi ceea ce nu cunoști, ne iubim mai puțin. Le rămâne îngerilor noștri sarcina să împlinească ceea ce noi, oamenii, nu putem. Trebuie doar să credem în ei. Și pentru că este Crăciunul, e din nou vremea poveștilor. Și avem, din nou, dezlegare la îngeri.
024.401
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
176
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Roman Anamaria. “Dezlegare la îngeri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/roman-anamaria/jurnal/14118158/dezlegare-la-ingeri

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu
Dacă schimbi forma poate ieși un poem fără nicio problemă, dar și în forma prezentată la categoria personale nu este un mesaj obișnuit ci unul artistic.
Fraza pe care o voi cita este de poveste:

Asemeni fluturilor care, de teamă să nu le ude roua polenul de pe aripi, se trezesc mai târziu, pierzând o bună parte din răsărit.

Știu și eu niște fluturi cărora le plac răsăriturile...dar nu ai specificat care răsărit, se subînțelege de soare, dar poate fi și răsărit de om :)

Da, dezlegarea la îngeri ar trebui să fie non-stop, dar e vina noastră că alegem doar anumite momente sau locuri când avem nevoie de serviciile lor :) Stea.

0
@roman-anamariaRARoman Anamaria
cuvintele și semnul de apreciere, mulțumesc mult, Carmen Sorescu!
Mărturisesc că ieri, înainte să public textul, încercasem să transform aceste gânduri într-un mic poem dar, pe la jumătatea lui, m-am orit simțindu-mă - cumva - trădată de formă. Am ales să public așa pentru că, dacă mai așteptam să-mi vină inspirația pentru transformare, trecea și Crăciunul, trecea și vremea dezlegării la îngeri... :)
0