dor-nea

mi-e de iarnă când te ninge pe frunte și totul tace e foarte întuneric, atunci, când începe să ningă se albesc străzile, în liniște, și poți să îți pui bradul; ce înaltă trebuie să fie culmea aceea, și ce albă, ce înzăpezită! de pe dânsa, s-au dezlipit pașii celui care mergea cel mai ușor, către clopot, să îl dezmorțească... cred că era foarte mic, și în scutece, scâncea și visa clopoțeii de pe-un brad și totuși cineva mergea înainte... mergea și pământul... nu se rotea, ci mergea... e bizar, dar numai iarna încep să bată clopotele, e numai de iarnă, sensul sensului, dar nimic nu pare să mai țină din mine acum, tristețe, gânduri care se lipesc să mă macine, un brad cel mai frumos din lume o să mă așez lângă el. O să ningă mult peste toți așezații parcă e decembrie, peste toți așezații.