apusul înflăcărat ca un nou răsărit

în oglinda retrospectivă imaginea-i clară; din primăvara luminii îi face cu ochiul cu degetele răsfirându-și părul ca o pală de vânt. cu ochiul îi fac și boabele coapte de struguri ce-mpung piepții bluzei subțiri... aruncă la vrăbii firimituri de covrig. banca e veche și tuia-i plecată de trecutele vijelii... - sărut mâna, e liber? - da, zice și-și pune poșeta în poală. vâscoase-n tăcere, clipele curg. puțină e ziua. din unghiul îngust, soarele lunecând spre amurg, îi îmbracă în leneșe raze. cu coada ochiului o privește. cineva a aburit oglinda, își zice, șiroind îi scoate în evidență ridurile, bărbia specifică vârstei și pălăria nu dovedește s-acopere părul vopsit. nici urmă de pântec ca de vioară, umerii-s o țâră căzuți ca și sânii încolo-i chiar bine... - chiar nu știi cine lângă tine stă, Leonora? tresare de parcă e gata s-o calce salvarea. uimiți ochii i se fac mai albaștri și chipul își pierde paloarea. - ca acum, în liceu, stăteam în aceeași bancă. - cum, tu ești Ioane? instinctiv se dau mai aproape. - măi, cu mustața asta și cu părul albit... - sst, îi pune degetul pe buze. privește în stânga, în dreapta și-i spune șoptit: - e o mască ce-o port să nu se prindă lumea cât de tânăr încă mai sunt. îl lovește cu palma pe umăr: - tot drac ai rămas... pe jumătate plecat după cornișa blocului soarele privește printre antene la cei doi ce-și deapănă amintiri, povestind trecutele lor vieți paralele... - doar cu tiroida stau cam prost, mai zice ea, și cu singurătatea grea de la bloc. tu cum stai cu tensiunea? - n-o mai am, zice el, ultima oară, colo la primărie, într-un cort, o cucoană tânără rău, mi-a propus să mi-o ia și, eu de colo, mă știi cum sunt, eram gata-gata să-i strig că mă simt hărțuit, că e o corupătoare de bătrâni dar, privindu-i ochii, umerii, picioarele, sânii și poponețul obraznic ce se tot bâțâia, am cedat și i-am zis cu gura uscată: - atât mi-a mai rămas, tensiunea, și dacă vrei să mi-o iei, ia-o, nu-mi pare rău, că ești tare frumoasă... - hei, nu spun eu?... zice ea și râde, e târziu, e timpul să mergem acasă. se ridică și el: - la mine, la tine?... la apus, soarele dus, învăpăie orizontul părând un nou răsărit. - nu te rușina, Lori, ia-mă de braț...